Petrolul a deschis discuțiile cu Viitorul pentru Aurelian Chițu

Petrolul a deschis discuțiile cu Viitorul pentru Aurelian Chițu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul Ploiești a deschis discuțiile cu Viitorul pentru Aurelian Chițu, unul dintre cei mai curtați jucători din Liga I.

Mijlocașul în vârstă de 22 de ani a avut evoluții excelente în partea a doua a campionatului, iar Gică Hagi a recunoscut că șansele ca el să rămână la Viitorul și în sezonul următor sunt foarte mici: „Avem oferte de la primele 4 echipe clasate, dar este dorit și-n străinătate”, a recunoscut „Regele”.

Prima echipă care l-a curtat a fost Steaua. Imediat după înfrâgerea cu Viitorul și chiar înainte de a intra în închisoare, Gigi Becali l-a sunat pe nașul Hagi să-i propună o afacere. Interesul iscat în jurul lui Chițu l-a făcut pe Hagi să țină însă la preț.

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Viitorul i-a stabilit un preț de minimum 700.000 de euro. Suma a fost considerată mare de actuala conducere din Ghencea, care speră la un discount, în baza relațiilor existente între cele două cluburi.

Planurile steliștilor au fost însă complicate de intervenția Petrolului. Proaspăt câștigătoare a Cupei, echipa din Ploiești își propune în sezonul următor ținte și mai îndrăznețe, atât în întrecerile interne, cât și în Europa League.

Oficialii Petrolului au deschis negocierile pentru Aurelian Chițu, considerat un jucător care s-ar plia pe ideile tactice ale lui Cosmin Contra. Ca și Steaua, ploieștenii și-au propus să facă afacerea în condiții financiare cât mai avantajoase pentru clubul de pe „Ilie Oană.”

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…