Tehnicianul explică ce principiu nu ar încălca niciodată în cariera sa și de ce nu poate colabora cu conducători care se implică la echipă, își amintește de perioada Chelsea și povestește unde îl va găsi Crăciunul și Revelionul. La 50 de ani, antrenorul Dan Petrescu vorbește despre principiile și strategiile sale în fotbal, despre recorduri și munca non-stop de la stadion; omul Dan Petrescu vorbește despre cel îl ajută să depășească momentele dificile și despre dorul de Chelsea și „Stamford Bridge”; tatăl Dan Petrescu vorbește despre Sărbătorile de iarnă care îi dau șansa să-și revadă cele 3 fiice. Toate acestea, într-un interviu aniversar cu antrenorul liderului și cel mai mare fundaș dreapta pe care l-a avut România.
Cum este Dan Petrescu, la 50 de ani? Nu știu. Mie mi se pare că vârsta e prea mare pentru cum mă simt. Mă simt încă în forță, încă am pasiune, încă vreau să fac sport, să alerg, să vorbesc cu jucătorii. Nu mi se pare că am această vârstă. Așa mă simt. Poate mă simt bine și pentru că sunt la un club unde mă simt excelent și am rezultate. Până la urmă, viața noastră, a antrenorilor, depinde numai de rezultate. E și un oraș care îmi dă liniște, frumos, poate este și acest lucru… Pe unde am fost am avut numai orașe frumoase: Dubai, Moscova, Cracovia, Londra, Genoa. Însă, liniștea mi-au dat-o însă doar rezultatele.
V-ați pus amprenta pe stilul de joc al CFR-ului foarte repede, în ciuda faptului că au venit 18 jucători noi. Cum reușiți? Peste tot pe unde am fost am încercat să implementez stilul meu, să aduc ideile mele, dar depinde foarte mult și de ceilalți factori. În primul rând, clubul trebuie să te susțină sută la sută în tot ce faci, dar ai nevoie și de jucători profesioniști, valoroși și care să înțeleagă ce vrei de la ei. Fără aceste lucuri nu se poate. Oricum nu mă așteptam să avem rezultatele acestea, am spus-o de multe ori. Sper ca și anul viitor să fim la fel de consistenți și să avem rezultate foarte bune.
Ați egalat un record de-al lui Ienei, vechi din 1994, cu cele 15 meciuri fără gol primit… Da? Nu știam. Am avut mai multe momente bune, ca antrenor, la multe cluburi. Și la Unirea Urziceni, și la Kuban, și la Dinamo. Am avut foarte multe recorduri, cu meciuri la rând fără înfrângere, cu meciuri fără gol primit. Asta nu e o întâmplare. Dacă vă uitați atent la statistică o să vedeți că în multe meciuri la rând nu am primit gol sau în multe meciuri la rând nu am pierdut.
Petrescu, la începuturile sale în antrenorat. FOTO Cosmin Moței – ProSport
„Toată ziua sunt în birou. Seara merg la un restaurant unde mănânc și văd fotbal”
Mi-au spus mulți jucători că apreciază faptul că la Dan Petrescu joacă cine se antrenează mai bine și nu contează numele. Asta este cel mai important pentru un antrenor, să fie corect cu jucătorii? Dacă minți un jucător este greu ca ceilalți să aibă încredere în tine. În primul rând este foarte important ca antrenorul să decidă tot la o echipă. Peste tot pe unde am fost și la Unirea Urziceni, și la Sportul, și la ASA sau Rapid, aici echipa a decis-o numai Dan Petrescu. Asta e clar pentru toată lumea. Dacă cineva se bagă, nu lucrez cu asemenea persoane. Jucătorii trebuie să afle mesajul clar de la antrenor: eu fac echipa! Nu fac agenții, conducătorii sau patronul. Eu fac ce cred și ce văd. În niciun caz nu vreau să dezavantajez un jucător care s-a antrenat bine și unul care nu s-a antrenat să joace. Nu îmi plac aceste lucruri. Sunt și excepții. Mai sunt cazuri când un jucător de bază a avut o mică accidentare, 2-3 zile și nu s-a antrenat, iar atunci înțeleg situația, dar pe un jucător care nu s-a antrenat bine foarte rar l-am băgat în echipă.
Se vorbește despre dumneavoastră că munciți foarte mult. Cum e o zi obișnuită, în timpul sezonului, pentru Dan Petrescu? Vin dimineața, fac o mică pauză la prânz, când mănânc aici la birou sau merg în oraș, iar seara plec la un restaurant lângă hotel unde văd fotbal și mănânc. Cam asta ar fi. Toată ziua în birou.
Petrescu, pe când antrena Unirea, s-a întâlnit cu Gordon Strachan, principal pe atunci la Celtic, într-un cantonament. FOTO: ProSport
„Când am o perioadă grea, citesc din cartea lui Gordon Strachan și îmi revin”
Ce înseamnă munca de birou? Studiez adversarul, studiez meciurile noastre, văd cât mai mult fotbal, încerc să scriu antrenamente, să vin cu ceva antrenamente noi pentru jucători, ca să nu intre într-o rutină, să se plictisească la antrenamente. N-aș vrea să fie antrenamentele mele o rutină și pentru asta trebuie mereu să inventez ceva. Îmi place să citesc cărți cu mari antrenori, să studiez și încerc să scot ce e mai bine pentru mine și pentru jucătorii mei.
Ultima carte a unui antrenor, care v-a impresionat… Dintre toate cărțile pe care le-am citit despre antrenori, cea mai frumoasă și cea mai carismatică mi se pare cea a fostului meu antrenor, Gordon Strachan, de la Southampton, care a fost și antrenor la Celtic între timp și a câștigat vreo trei campionate. Sincer, acea carte mă și motivează foarte bine și îmi dă ceva ce nu-mi dau celelalte. Și cărțile lui Ferguson sau Mourinho sunt interesante, dar de obicei, când am o perioadă mai grea, citesc cartea aceea puțin, ca să îmi revin. Măcar 10-15 pagini și îmi revin. Pentru că îl cunosc foarte bine și este unul din antrenorii care mi-au plăcut foarte mult.
„Îmi place să pot controla cu ce jucători lucrez. Pentru că nu contează cât de bun antrenor ești, dacă băieții cu care lucrezi cred că știu deja totul. Ai nevoie de un răspuns, să simți că încearcă. Vreau jucători care se străduiesc întotdeauna să devină mai buni. Credeți-mă, ai nevoie de oameni buni ca să faci jucători buni”
Gordon Strachan
Spuneți că preferați oricând un 1-0, în locul unui scor fluviu. Ce v-a determinat să aveți această concepție, fiind un fundaș super-ofensiv? În primul rând, când câștigi cu 1-0 arată că ai caracter. La 3-0 sau 4-0 încep toți să joace foarte bine, dar când e 1-0 este presiune și atunci trebuie să vezi dacă sub presiune poți să joci. Dacă reușești să păstrezi acel scor îmi dă încredere mai mare, decât dacă aș bate cu 4-0. Asta pentru că săptămâna următoare, după 4-0, știu că va fi greu de motivat jucătorii, greu de strunit și greu de antrenat. Cam așa s-a întâmplat peste tot. Și când eram jucător am observat acest lucru. De aceea prefer un 1-0. E clar că și mie îmi place să fie 4-0, ca spectacol, ca imagine, dar știu că mă așteaptă apoi meciul următor. Decât să pierd, după ce am bătut 4-0, mai bine bat de două ori cu 1-0, decât 4-0 și 0-0.
Dan Petrescu, admirându-l pe Marco van Basten cum marchează în poarta lui Silviu Lung, în Milan-Steaua 4-0. Peste ani, celălalt marcator al finalei Ruud Gulitt, avea să-i devină antrenor și prieten
Cu ce antrenor v-ați asemăna? Am avut norocul să lucrez cu oameni foarte buni din România: Iordănescu, Ienei, nea Gicu Constantin, Costică Ștefănescu, Dumnezeu să-i ierte. Am avut noroc să am antrenori buni. Și în străinătate am avut șansa să lucrez cu Glenn Hoddle, cel care m-a cumpărat la Chelsea și a fost antrenorul naționalei, Gordon Strachan, Ruud Gulit, la fel, am învățat foarte multe de la el. Dar nu pot să spun cu cine mă aseamăn, pentru că nu e bine ca antrenor să te asemeni cu altul. Tu trebuie să iei decizii. Și eu am defecte, am calități… Îmi place și stilul lui Guardiola și al lui Mourinho, și stilul lui Wenger, dar nu pot să spun că mă aseamăn cu vreunul dintre ei.
„Prefer să nu mai merg la meciurile lui Chelsea. Mi-e prea dor”
S-au împlinit luna aceasta și 22 de ani de la primul gol marcat la Chelsea. Vi-l mai amintiți? Normal! A respins fundașul central cu capul, la un corner, am preluat-o … Păi a fost primul gol și de aceea n-am cum să nu știu. A fost printre primele meciuri și cam ăsta era „meniul” la mine, oriunde mergeam debutam cu gol și era golul victoriei. Chiar și la echipa națională.
Ultimul meci la Chelsea, unul pierdut cu Manchester United și unde ați fost schimbat chiar dacă ați marcat. Ați declarat mai apoi că nu înțelegeați de ce ați fost schimbat. V-a influențat cariera de antrenor acel episod? Nu. Am fost supărat că am fost schimbat, sau nu știu ce s-a întâmplat. Am pierdut 3-2, dar cel mai supărat eram că am pierdut meciul. N-am fost supărat pe o chestie personală. Tot timpul mi-a plăcut, și ca antrenor și ca jucător, să pun clubul înaintea mea. Asta se întâmplă și acum. Pentru mine e mai important clubul decât ce mi se întâmplă mie. Eu pot fi schimbat oricând, jucătorii la fel, dar clubul rămâne pe loc.
Ce simțiți când mergeți pe „Stamford Bridge” și tot stadionul cântă „SuperDan”? Sincer, nu prea mai merg pentru că m-am simțit la început mai bine, dar acum din ce în ce mai rău.
De ce? Mi-e prea dor și atunci prefer să nu ajung la meciurile lui Chelsea. De obicei, cel care este comentator și lucrează pe lângă club, mă invita pe gazon la pauză să fac turul pentru fani. A spus că, dintre toți jucătorii care au revenit, cel mai mare impact la public l-am avut eu. Am făcut-o de trei ori, dar nu mai pot, pentru că mi se pare aiurea. Actorii principali sunt cei de astăzi. Timpul meu a trecut, dar sunt mândru când ajung la Londra că încă mă mai cunosc fanii, chiar dacă am jucat cu mulți ani în urmă. A fost o echipă bună și o perioadă bună.
Sărbătorile în Dubai: „N-am văzut iarna de mult timp”
Ce faceți în vacanța de iarnă? Iarna n-am mai văzut-o de mult, pentru că am fost numai plecat. Ori antrenam în străinătate, într-o țară caldă, ori era pauză și plecam în Dubai. N-am mai făcut Crăciunul și Revelionul în România. Nici anul acesta nu voi fi aici. Din păcate, sau din fericire pentru mine, merg la căldură și când lumea aici stă la zăpadă, eu stau la plajă (râde). Familia mea este acolo deja și mă așteaptă.
Sunt puține momentele când vă vedeți cu familia? Foarte puține, dar o să fie momente frumoase, pentru că vin toate cele trei fiice ale mele, pe care le văd foarte rar.
Nu vă e greu? Asta face parte din meserie, trebuie să acceptăm acest lucru. Eu sunt conștient că nu aș avea rezultate, dacă nu aș face acest sacrificiu.
FOTO de colecție. Dan Petrescu, împotriva prietenilor Hagi și Popescu, într-un meci din grupele Ligii Campionilor, în 1999
„Îmi plăcea când jucam de Crăciun și Revelion, în Anglia. Toată lumea se relaxa”
Cum era când jucați în Anglia? Acolo se juca și de Sărbători. Mie îmi plăcea foarte mult, pentru că mă ținea în priză, evitam să vin în România să mănânc de Crăciun și poate să mă îngraș. Era foarte frumos felul în care erau abordate aceste meciuri, de Crăciun și de Revelion. Toată lumea se relaxa, veneau la meciuri ca la un spectacol, chiar și jucătorii erau mai relaxați. Chiar dacă pierdeai nu era dramă. Mă simțeam excelent să joc meciurile acelea. Nu era o presiune în plus. Așa era când jucam eu, acum nu știu cum e.
Ce vă doriți de ziua dumneavoastră și de la 2018? Să fiu sănătos, să reușesc să am rezultate foarte bune la CFR. Nu vreau să spun mai multe, pentru că nu-mi place să fac declarații, îmi place să muncesc și să încerc să scot maximum. Sper să am aceeași jucători entuziaști, profesioniști, serioși și sunt convins că rezultatele vor veni.
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER