Pentru prima dată în istoria Ligii I golgeterul turului e străin!

Pentru prima dată în istoria Ligii I golgeterul turului e străin!
  • Publicat:
  • Actualizat:







În turul actualei ediții, au jucat măcar un minut 162 fotbaliști străini, ceea ce înseamnă 36% din totalul jucătorilor (454). În tot sezonul trecut au fost 163, ceea ce reprezenta cea mai mare cifră. Acum deci, după numai jumătate de sezon, este o cifră mai mică aproape egală. Cu siguranță, deci, că în retur se va stabili un nou record al numărului de fotbaliști străini într-o ediție de campionat.

 

Cei mai mulți străini a folosit și de această dată CFR Cluj, 20. Iar cei mai puțini, doar 2, FC Argeș.

Din punctul de vedere al naționalităților, acești jucători provin din 44 de țări: 30 – Portugalia; 27 – Brazilia; 15 – Argentina; 10 – Serbia; 6 – Australia; 5 – Bosnia, Bulgaria, Cote dIvoire, Slovenia; 4 – Nigeria, Slovacia, Spania; 3 – Camerun, Columbia, Senegal; 2 – Armenia, Burkina Faso, Muntenegru, Togo; 1 – Algeria, Angola, Bolivia, Capul Verde, Cehia, Costa Rica, Croația, Elveția, Franța, Ghana, Grecia, Guineea-Bissau, Iraq, Liberia, Lituania, Macedonia, Mali, Moldova, Paraguay, Polonia, Sierra Leone, Tunisia, Uruguay, Venezuela, Zimbabwe.

 Sau dacă facem o împărțire din punctul de vedere al continentelor, avem: 76 europeni, 49 sud-americani, 29 africani, 6 din Oceania, câte 1 asiatic și nord-american.

Pentru prima oară au apărut pe gazoanele noastre reprezentanți din patru țări: Togo, Algeria, Mali și Costa Rica. # 85 dintre acești străini, adică 52% din totalul lor, au debutat în primul nostru eșalon în acest tur.

Pentru a înțelege mai bine ponderea tuturor acestor jucători străini în fotbalul primei noastre ligi, trebuie menționat că 76 dintre ei, adică 47%, au apărut în mai mult de 9 meciuri, ceea ce înseamnă peste jumătate dintre acestea (știut fiind că turul cuprinde un total de 17 meciuri). Adică au fost oameni pe care antrenorii echipelor lor s-au bizuit. Iar șase dintre ei, Kolev, Viglianti (ambii Oțelul), Juliano (Rapid), Rose (Univ. Craiova), Kuciak și Ghencev (ambii SC Vaslui), au apărut chiar în toate 17.

Pentru prima oară în istorie, la finele turului, în fruntea golgeterilor, se află un străin, rapidistul Juliano Spadacio.

* Iată și un „11” tip al străinilor, în funcție de calificativele ProSport de la meciurile din tur: Arlauskis (Unirea Urziceni) – Rui Duarte (FC Brașov), Ricardo Fernandes (Rapid), Galiassi (CFR Cluj), Pereira (CFR Cluj) – Dubarbier (CFR Cluj), Dani (CFR Cluj), Juliano (Rapid), Art. Karamian (FC Timișoara) – Magera (FCTimișoara), Temwanjera (SC Vaslui) De altfel, Rui Duarte, Pereira, Dubarbier și Art. Karamian au ieșit chiar cei mai buni pe posturile lor.

 

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×