Pe Sabău îl așteaptă Pele

Pe Sabău îl așteaptă Pele
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aluisio Chaves Ribeiro Junior Moraes (22 ani) a punctat de 5 ori
în 11 partide de pregătire. „Nu știu cine e Timișoara, dar
la ce am arătat în pregătire de ce nu am putea să-i
batem?
„, spune „Pele” de Bistrița

Speriat că echipa e în coada Ligii I după golurile marcate în tur,
„vampirii” punctând doar de 13 ori în 17 meciuri, noul „principal”
de la Gloria, Marius Șumudică și-a tras un „Pele”.

Sud-americanul Junior Moraes, ultima dată la FC Santo Andre
(Brazilia I), l-a uimit pe „Șumi” în pregătiri după ce a punctat de
cinci ori și se jură că e urmaș de drept al marelui Pele.

Am stat 10 ani la școala lui de fotbal până am ajuns la
FC Santos în 2007, echipa de la care pornit marele Pele. Am luat și
titlul acolo după ce am marcat în finală!
„, a povestit
ieri gura de tun cu care Pădureanu e decis să împiedice sâmbătă
Timișoara. Brazilianul nu are mare habar de Liga I și nici nu pare
speriat de legendele Bistriței. „Mie nu mi-e frică de vampiri, cred
în Dumnezeu. Nici nu am auzit așa multe legende, decât de cele din
fotbalul românesc: Mutu, Petrescu sau Hagi”, spune Moraes.

Pe lângă sud-american, Gloria s-a mai întărit în perioada de
iarnă și cu fundașii Iasmin Latovlevici (împrumut FC Timișoara)
plus Dan Matei (împrumut Unirea) și mijlocașii: Andrei Mureșan
(revenire Kuban) și Ze Rui (CSKA Sofia). Primul nu va putea juca
însă contra Timișoarei, potrivit acordului de împrumut între
cluburi.

26 de
jocuri și 4 goluri a bifat Junior Moraes în sezonul 2007-2008
pentru FC Santos

articol scris de Iulia NAGHY

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Simona Halep e fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep e fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…