Așa se alege campioana!** Brănești – Oțelul 1-2

Redactor:
Mihai Nejneru
Așa se alege campioana!** Brănești - Oțelul 1-2
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Stan va candida și anul viitor pentru un mandat de primar
la Galați, iar dacă Oțelul va câștiga titlul, alegerea sa va fi
aproape o formalitate, datorită capitalului de imagine ce va fi
astfel câștigat. Să sperăm totuși că numărătoarea voturilor nu va
fi după modelul arbitrajului din partida care se pare că a decis
titlul.

Brăneștiul a avut primele mari ocazii: la lovitura de cap a lui
Olariu, în minutul 16, și apoi la faza de o rară inocență a lui
Novac, care l-a făcut mare pe Grahovac. Și, deși Oțelul părea că
doarme, Buș s-a trezit să fie pe post de somnambul și a marcat
pentru 1-0.

Și a venit partea a doua, când a fost invers: Oțelul la cârmă,
gazdele cu golul. Reușit de un ultrarapid Zuluf, care a egalat la
prima fază după intrarea pe teren.

Decizie dubios de
greșită

Apoi, într-un final dramatic, a intervenit absurdul, orchestrat
de arbitri. Pentru că în urma fazei din minutul 90, când Paraschiv
a marcat golul decisiv, mai rămâne de răspuns la două întrebări.
Dacă a fost fault în atac (la portar sau la Sergiu Bar, alegeți
dumneavoastră), sau ofsaidul lui Paraschiv a fost normal sau la
puterea a doua (noi nu ne prea dăm seama dacă mai era un coechipier
între el și linia porții sau dacă nu era nimeni). La prima
întrebare, răspunsul era dificil de dat pentru un arbitru de
valoare submediocră, Georgian Ionescu, iar la a doua e greu de
înțeles de ce n-a răspuns asistentul Stănescu. Am încercat noi o
justificare. O găsiți în cele două rânduri de deasupra titlului.
După cuvântul-cheie.


Victoria Brănești:
1. Bordeanu – 20. Ispir, 5. Sg. Bar, 26. Poverlovici, 2. Maghici –
25. Novac, 15. Iacob, 17. Olariu, 30. R. Avram (4. Călintaru ’88) –
10. B. Oprea, 11. Simion (19. Zuluf ’66).


Antrenor: Ciprian Urican.

Oțelul Galați:
12. Grahovac – 3. Râpă, 18. Costin, 30. Perendija, 23. Sălăgeanu
(20. Cojoc ’60) – 24. Filip, 29. Giurgiu – 8. Antal, 15. Ibeh (10.
Paraschiv ’70), 17. Buș – 27. Pena.

Antrenor: Dorinel Munteanu

Cartonașe galbene: Zuluf ’68, Iacob ’75, Poverlovici ’90+1 / Buș
’21, Perendija ’80, Pena ’86

Arbitri: Georgian Ionescu (central) – Florin Stănescu, Bogdan
Gheorghe (asistenți) – Mugurel Drăgănescu

Observatori: Dan Petrescu, Alexandru Popescu

La meci au asistat aproximativ 1000 de spectatori, din care 100
de gălățeni.


CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL
LIVE TEXT AL
PARTIDEI



Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Intră în vigoare în toate județele din România. Schimbare uriașă pentru români de pe 24 septembrie
Intră în vigoare în toate județele din România. Schimbare uriașă pentru români de pe 24 septembrie
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×