Oțelul vrea să mai facă un transfer:** „Dacă va deveni liber de contract, îl așteptăm! E jucător de națională” Ce a declarat Grigoraș la revenire

Oțelul vrea să mai facă un transfer:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petre Grigoraș a susținut prima conferință de presă din postura de nou antrenor al Oțelului. Grigoraș vine cu doi dintre obișnuiții săi colaboratori, secundul Marian Dinu și antrenorul cu portarii, Dan Moței, acesta din urmă înlocuindu-l pe Tudorel Călugăru. Din vechiul staff vor rămâne secundul Ioan Balauru și preparatorul fizic Ionel Tămașanu

Despre Oțelul se spunea că antrenorul care pleacă de aici nu se mai întoarce. Cred sunt primul din perioada modernă a clubului care revine și sunt fericit că mă întorc la echipa unde am trăit trei ani și jumătate foarte frumoși. Sper să fie o perioadă cel puțin la fel de lungă și mult mai rodnică în rezultate. Mă bucur că revin la Oțelul, club la care am lucrat și acum patru ani cu mare plăcere și care își dorește mereu să facă performanță. Mă așteptam la reacția călduroasă a fanilor pentru că nu m-am certat cu nimeni de aici: i-am respectat mereu, iar ei mi-au întors respectul. Îmi doresc din tot sufletul ca anul acesta să câștig un trofeu cu Oțelul, este vorba despre Cupa României! Am avut o singură ezitare, că trebuia să vin în locul lui Viorel Tănase, unul dintre cei mai dragi jucători pe care i-am antrenat vreodată, care apoi mi-a fost și secund. Îmi pare rău de Tase, sper să-și găsească repede un angajament. În campionat nu stăm foarte bine în clasament, dar asta nu mă sperie, data trecută când am venit era mult mai rău (n.r. – ultimul loc la finalul turului, cu doar 9 puncte) și am scos-o la capăt. În Cupa României suntem la doar trei meciuri de trofeu, este normal ca acesta să fie principalul nostru obiectiv, ar fi fantastic să reușim „, a declarat Petre Grigoraș în cadrul unei conferințe de presă.

„Avem un nou antrenor principal, însă înainte de toate trebuie să-i mulțumim lui Tase pentru că ne-a adus în semifinalele Cupei. După ce s-a despărțit de Pandurii, am decis că nu putem rata o asemenea oportunitate, de a avea unul dintre cei mai apreciați antrenori români și suntem mândri că l-a readus la Oțelul. Avându-l pe Grig, sperăm să fie nevoie să extindem sala de trofee. Ne dorim ca Petre Grigoraș, unul dintre cei mai bine cotați antrenori din Liga I, să ducă Oțelul spre culmile performanței, așa cum își doresc toți suporterii noștri. Așteptăm fanii să își cumpere abonamente, au toate motivele să fie alături de echipă în sezonul de primăvară”, a declarat Narcis Răducan.

În ceea ce privește negocierile pentru transferul atacantului Costin Curelea, Răducan a spus că se așteaptă ca jucătorul să-și rezolve rezilierea contractului cu Sportul Studențesc. „El are un litigiu cu Sportul și nici măcar nu se va antrena cu noi până nu-și va lămuri situația. Dacă va deveni liber de contract, îl dorim cu mare drag, pentru că este un jucător care poate reveni la echipa națională”, a adăugat directorul general al Oțelului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen