Numărătoarea se termină la șapte!** Brașov – Rapid 2-0!

Numărătoarea se termină la șapte!** Brașov - Rapid 2-0!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suporterii rapidiști l-au numit „farmec”. Restul, „fotbal”. În perioada în care Rapid nu se confrunta cu probleme financiare, iar Europa League nu era la o distanță de un sezon, exista un mare of printre fani. Echipa făcea meciuri frumoase și câștiga detașat partidele contra unor formații precum Steaua, Dinamo, CFR ori Vaslui. Era perioada în care nu exista o dominație clară a unei singure echipe. Că era mai puternic campionatul pe atunci ori nu, pe asta nu o putem știi cu siguranță. Cert este că echipa din Giulești făcea ce făcea și se încurca de câte o retrogradată ori formație care nu mai câștigase de multe etape. Era cunoscut faptul că echipele mici făceau puncte cu Rapid. Eventual după un meci al giuleștenilor în care încântaseră și oferiseră speranțe reale pentru un loc bun în clasament. Astfel s-a născut „farmecul”. Unul care stă în picioare și acum, după un sezon în care insolvența și nesiguranța financiară au fost subiecte la ordinea zilei pe lista jucătorilor și conducătorilor rapidiști.

Oros, om în minus

Rapid venea la Brașov după o serie de șapte meciuri fără înfrângere. Era obișnuită cu un loc șase care îi era neutru. Nici Europa League, nici Liga II. Brașovul, la fel. Doar un loc mai jos și o șansă de a-i egala pe giuleșteni în clasament. Suficientă motivație pentru a începe partida în atac. Și de a-l continua la fel. Mai întâi Mateiu a ratat cu puțin poarta (min. 2), lăsând senzația că pe giuleșteni îi așteaptă un meci greu. Șase minute mai târziu, grație unei erori a lui Oros, Buga a deschis scorul contra fostei sale echipe cu un șut plasat, la care Pecanha nu a putut să facă minuni. Apoi Oros a continuat să gafeze. Pase greșite, mingi bubuite în adversari. Nu a fost nevoie de un efort prea mare al gazdelor pentru a pune presiune constantă pe rapidiști. Buga trece pe lângă majorare în minutul 13, iar răpunsul giuleștenilor nu convinge: șut slab al lui Dias pe centrul porții, iar jocul se mută din nou în celălalt careu. Ionescu (min. 22), Mateiu (min. 25) și Velayos (min. 36) ratează cu puțin poarta, făcându-i pe rapidiști recunoscători pentru dimensiunile buturilor. Un pic mai mari și la pauză se intra cu un avantaj de 4 goluri.

Repriză de minus fotbal

Minunile în fotbal apar după pauză. Și, judecând după fazele slabe de gol ale ambelor echipe, presupunem că Rapid – Brașov nu va intra în istorie pentru vreo răsturnare spectaculoasă de scor. Herea (min. 49) și Pancu (min. 59) au jumătăți de șanse de egalare. Se fac schimbări, se împart cartonașe galbene și se ridică sprâncene în semn de mirare la unele decizii ale centralului. Fotbalul trece în plan secund minute bune, iar de remarcat rămâne doar ieșirea de pe teren a lui Buga și momentul de solidaritate al celor două galerii pentru „Pele” de Brașov acum. Pancu (min. 70) bate bine o lovitură liberă, dar tot brașovenii surprind la următorul moment și trec pe lângă majorarea scorului. O face și Batin (min. 85), dar Pecanha se întinde și scoate șutul de la colțul lung. Același jucător ridică suporterii în picioare, dar ratează din nou (min. 88). Două minute mai târziu nu mai iartă și marchează frumos pe lângă portar. Merituos, chiar.

Se termină 2-0, semn că „farmecul” Rapidului a revenit. Lipsesc banii, ambiția unor jucători și existența unui plan concret de salvare de la insolvență. Și parcă mai bine era atunci când exista doar un singur of și multe speranțe pe lângă el.


Echipele de start:

Brașov: Mutu – Velayos, Oltean, Machado, Ionescu – Madeira, Mateiu – Viveiros, Dias, Tătar – Buga

Rezerve: Marinescu, Barbu, Moraru, Popa, Batin, Păun, Danquah

CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI

Rapid: Pecanha – Voicu, Oros, Mardare, Nicolae Vasile – Grigore – Roman, Dică, Herea, Grigorie – Alexandru Ioniță

Rezerve: Drăghia, Ciolacu, Pancu, Coman, Ioniță II, Stoica, Păun


În noiembrie 2001, Copos a retras echipa din teren la Brașov, după ce Sorin Corpodean le-a refuzat un penalty rapidiștilor
În 2010, giuleștenii au ratat Europa League după ce au obținut doar un egal sub Tâmpa

Rapid nu a pierdut niciun meci în deplasare în 2013 în Liga I, dar are frisoane când se gândește că azi joacă pe terenul celor de la FC Brașov. Echipa lui Marian Rada a câștigat ultima dată sub Tâmpa  în sezonul 2004 – 2005, scor 1-0, cu Răzvan Lucescu pe bancă. De la acel joc și până în prezent, FC Brașov și Rapid s-au întâlnit doar de patru ori, pentru că gazdele au evoluat două sezoane în Liga a II-a. În cele patru meciuri, FC Brașov a câștigat de două ori și de alte două ori s-a consemnat rezultat de egalitate. „O să fie foarte greu la Brașov, dar ne dorim să spargem gheața. Ne respectăm cariera de fotbaliști, meseria și sperăm ca în vară să se schimbe ceva și Rapid să devină din nou o forță în fotbalul românesc”, a declarat Nicolae Grigore înaintea meciul de azi. Pe lângă cele trei puncte puse în joc și pe lângă dorința de a rupe șirul invincibilității gazdelor, Rapid mai are un motiv pentru care își dorește cu ardoare să câștige azi. În conducerea clubului brașovean se află Constantin Zotta, cel care a fost până în februarie președintele Rapidului, dar a plecat imediat după ce echipa a intrat în insolvență. 

Scandalul din 2001

Un episod celebru între cele două formații s-a întâmplat în sezonul 2001-2002. Atunci, George Copos a scos echipa din teren, după ce s-a supărat pe maniera de arbitaj a lui Sorin Corpodean. Mai exact, centralul partidei nu a acordat un penalty, în finalul meciului, pentru Rapid, în momentul în care FC Brașov a condus cu 1-0. În semn de protest, Copos a retras echipa de pe teren, iar Rapid a pierdut ulterior la „masa verde” cu 3-0.

Piedica din 2010
De asemenea, rapidiștii nu pot uita că în urmă cu trei ani, au ratat calificarea în Europa, după un egal obținut la Brașov. În sezonul 2009 – 2010, giuleștenii aveau nevoie de victorie pentru a prinde ultimul loc de Europa League, dar meciul s-a terminat la egalitate, scor 1-1. Apoi, în sezonul următor șase jucători de la FC Brașov au ajuns în Giulești, în frunte cu președintele Dinu Gheorghe. A fost vorba de Rui Duarte, Ezequias, Nicolae Grigore, Sburlea, Dani Coman și Mihai Roman.


Obiectivul nostru este să terminăm Liga I pe un loc cât mai bun. Acest joc se va juca mai mult cu sufletul. Avem obligația fată de suporteri să-l câștigăm
Adrian Szabo, antrenor FC Brașov

Cu Rapidul vom da totul în teren pentru obținerea victoriei. Cel mai important lucru este să atragem spectatorii la stadion. Avem o bună oportuni­tate de a trece peste Rapid în clasament, însă sunt convins că nu va fi un meci ușor
Adrian Szabo, antrenor FC Brașov


Oros, salvat de sărbatori
Fundașul Cristian Oros (28 de ani), despre care ProSport a scris recent că riscă să fie aruncat în stradă pentru că Rapid nu i-a plătit chiria de șase luni, a aflat ieri o veste bună. El a primit o păsuire de o săptămână din partea proprietarului unde stă cu chirie. „Proprietarul mi-a spus că mă mai lasă până după Paște. De fiecare dată mă duc cu emoții acasă. Sper să nu-mi găsesc bagajele în fața ușii. Oricum, m-am pregătit de plecare. Eu, dacă ajung în stradă, plec, și până la Oradea nu mă mai opresc”, a declarat fotbalistul de la Rapid.


PARTIDELE FC BRAȘOV – RAPID ÎN ULTIMII OPT ANI
22.09.2008    FC Brașov – Rapid    0-0
16.05.2010    FC Brașov – Rapid    1-1
27.11.2010    FC Brașov – Rapid    2-0
25.03.2012    FC Brașov – Rapid    1-0


 

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…