Oficialul FRF acuzat că l-ar fi jignit pe Ianis Hagi se apără: „Nu i-am spus că e ‘un nimic’, am spus că nu a realizat încă nimic”

Oficialul FRF acuzat că l-ar fi jignit pe Ianis Hagi se apără:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Scandalul de la naționala Under 17 a României nu rămâne fără urmări. Gheorghe Hagi consideră că trei dintre jucătorii săi, Florin Coman, Carlo Casap și fiul său Ianis, au fost umiliți de către un membru FRF.

Gheorghe Hagi i-a cerut președintelului Comisiei Tehnice a FRF, Anghel Iordănescu, să-l demită pe coordonatorul loturilor naționale de juniori, Zoltan Kovacs.

Kovacs este acuzat că ar fi folosit un ton nepotrivit în diagolul cu cei trei jucători, iar lui Ianis i-ar fi spus că „este un zero, un nimic”. Oficialul FRF se apără și afirmă că traducerea a fost una eronată, el spunând de fapt că fiul lui Hagi nu a realizat încă nimic la echipele naționale și că trebuie să-și demonstreze valoarea.

Kovacs precizează că a fost obligat să aibă un comportament mai dur deoarece jucătorii nu aveau o atitudine demnă de echipa națională.

„Vreau să nu-mi fie scoase cuvintele din context. Trebuie să existe câteva intervenții puternice pentru că ne aștepta un turneu greu în Anglia, iar comportamentul jucătorilor nu era cel potrivit. Orice jucător care are onoarea de a reprezenta România, are datoria de a da totul, de a încerca să fie mai bun decât este. Toată lumea are drepturi, dar și îndatoriri. Când jucătorii nu se comportă așa cum trebuie, eu sunt acolo pentru a corecta situația. Copiii trebuie să înțeleagă că nu ne jucăm la echipa națională, reprezentăm România. Când am spus „nimic”, am vrut să spun că nu a realizat nimic deosebit în comparație cu ceilalți jucători. I-am spus că numele nu contează, copilul contează, performanțele sale. Nu știți cum vorbesc în ședințe, în Comisia Tehnică, cât de dur trebuie să fiu pentru a-i face pe oameni să înțeleagă că avem jucători talentați, dar nu am avem profesori buni. Îl respect pe domnul Hagi, dar eu știu ce am făcut. Marea greșeală pe care o facem este că pentru noi rezultatele înseamnă pur și simplu rezultatul unui meci, nu gândim în perspectivă”, a declarat pentru DigiSport, Zoltan Kovacs – director dezvoltatre al FRF.

Aflat în studioul DigiSport, Ilie Dumitrescu a încercat să-i explice oficialului FRF că ar fi trebuit să aibă o altă atitudine și un discurs diferit în fața unor copii, iar Kovacs a replicat: „Ilie Dumitrescu nu trebuie să-mi dea lecții”.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele