OFICIAL | Teixeira a semnat cu FCSB! „Fac vizita medicală și plecăm în cantonament”. Detaliile mutării și echipa de cinci stele pe care Becali i-a făcut-o lui Dică

OFICIAL | Teixeira a semnat cu FCSB!
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE | Filipe Teixeira a semnat un contract valabil pe un sezon cu FCSB. Fotbalistul de 36 de ani, rămas liber de contract, a avut o zi plină, în condițiile în care negocierile dintre cele două tabere au durat câteva ore.

Alături de Teixeira este și impresarul său, Florin Lovin, cel care a intermediat și transferul lui Denis Alibec la FCSB. Fotbalistul portughez a semnat un contract valabil pe un an și va primi lunar suma de 20.000 de euro: „Am semnat contractul cu Steaua. Acum merg să fac vizita medicală. Nu cred că o să fie niciun fel de probleme. Contractul e valabil pentru un sezon. Imediat după efectuarea vizitei medicale mă voi alătura lotului, iar duminică dimineață vom pleca împreună în cantonament”, a declarat portughezul, scrie DigiSport.

Fotbalistul a ajuns la cota cinci în România, în privința cluburilor pentru care a evoluat: FC Brașov, Rapid, Petrolul, Astra și FCSB.

Echipa probabilă a FCSB-ul din sezonul următor:


Teixeira a ajuns în această dimineață în România și va merge să semneze cu FCSB. Mijlocașul portughez a revenit din vacanță și a anunțat că deși au fost mai multe echipe din Liga 1 care s-au interesat de el, printre care și Dinamo, oferta lui Gigi Becali l-a convins să aleagă tricoul roș-albastru.


„Merg să semnez, e o zi importantă pentru mine. Nu e niciun secret ce se întâmplă și ce am discutat cu Gigi Becali, el v-a tot ținut la curent. Sper să iau titlul și cu Steaua, așa cum am luat și cu Astra. Încă nu am semnat și nu vreau să vorbesc prea mult. Sunt mulți foști jucători de la Astra acolo, e adevărat, asta probabil pentru că am luat titlul. Am vorbit cu Boldrin înainte să accept, dar știam care sunt condițiile, sunt foarte bune la Steaua. Au mai fost echipe cu care am discutat. Nu vreau să vorbesc de Dinamo, din respect, eu am venit să semnez cu Steaua. M-am gândit și la cupele europene înainte să iau decizia. Sunt mai multe echipe puternice în campionat, vedeți că și CFR face transferuri, dar eu cred totuși că Steaua are cel mai bun lot”, a declarat Teixeira la revenirea în România.

La FCSB, Teixeira va primi același salariu ca Budescu: 250.000 de euro pe an.

Teixeira a ajuns în România în 2011 la FC Brașov, împrumutat fiind de Metalurg Donețk. A fost transferat apoi de Rapid unde a jucat două sezoane. În perioada 2013-2015 a evoluat la Petrolul, iar din 2015 se află la Astra. La finalul sezonului, Teixeira a devenit jucător liber de contract.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele