Oferta concretă pentru Ianis Hagi dezvăluită chiar de tatăl său: „A fost una scrisă, dar el mi-a spus că nu dorește acolo” + Ce jucători mai pot pleca de la Viitorul

Oferta concretă pentru Ianis Hagi dezvăluită chiar de tatăl său:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Managerul celor de la Viitorul Gică Hagi a anunțat că pe lângă Tudor Băluță, mijlocaș transferat joi oficial la englezii de la Brighton, există oferte și pentru alți jucători de la Viitorul, fosta campioană a Ligii 1 Betano. Unul dintre cei care ar putea pleca în curând de la clubul din Ovidiu este chiar Ianis, fiul lui Gică Hagi.

„Ianis, Drăguș, Țîru, Vînă sunt jucători importanți ai echipei, din Academie. Sunt discuții, există lucruri, vom vedea, vom analiza, restul auziți, nu vrem să facem publică suma, mie îmi plac lucrurile concrete, când ajung la un numitor comun între cerere și ofertă, atunci veți auzi și dumneavoastră.

Ei sunt doriți, în special Ianis și Drăguș, dar și Țîru și Vînă, ei nu au oferte așa de mari precum cei doi, dar au și ei discuții, tatonări, iar clubul se gândește la ei, să îi lase să plece, dacă ei sunt mulțumiți și noi suntem mulțumiți”, a spus Gică Hagi, la Telekom Sport.

Gică Hagi a dezvăluit și care e situația lui Ianis. A avut oferte din Golf și din SUA. „Am avut! Stați liniștiți! Mi s-a pus întrebarea: ‘Dar aici nu îl aduci dacă vrei’. Jucătorul mi-a zis, pentru că eu întotdeauna…Ianis a avut o ofertă și din America, a avut ofertă, ca vorbe, din țările calde, în care jucătorul mi-a spus că vrea prima oară să meargă în Europa, apoi e o chestiune de final de carieră. În America a avut ofertă concretă, chiar și scrisă, și jucătorul mi-a spus că deocamdată nu dorește acolo, că vrea să rămână în Europa”, a mai spus „Regele” despre Ianis, cel care are o selecție la națională și e cotat la 2.5 milioane de euro, conform transfermarkt.com.

Recent, Ianis Hagi a fost în atenția celor de la Genoa, la fel ca Băluță, care a semnat joi seara cu englezii de la Brighton.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele