O singură noutate la reunirea Vasluiului!** Lăcătuș: „Putem lupta pe două fronturi!”

Redactor:
Adi Enasoaie
O singură noutate la reunirea Vasluiului!** Lăcătuș:
  • Publicat:
  • Actualizat:
Fotbaliștii formației FC Vaslui s-au reunit, astăzi, la
stadionul „Municipal”, la prima ședință de pregătire condusă de
Marius Lăcătuș în 2010.
Singura noutate a fost Lucian Sânmărtean, prima achiziție a
„galben-verzilor” în această pauză de iarnă. Jucătorul în vârstă de
30 de ani a semnat un contract pe două sezoane și jumătate, după ce
a fost pus pe lista de transferuri de către șefii Gloriei
Bistrița.
Au lipsit motivat brazilienii Wesley Lopes și William Gerlem,
atacantul Mike Temwanjera (probleme în ce privește cursele
aeriene), dar și Silviu Bălace, accidentat. Primul antrenament din
acest an a fost foarte scurt, elevii pregătiți de Marius Lăcătuș,
efectuând doar câteva alergări de acomodare.
Ne așteaptă un retur foarte important. Sper să avem o
evoluție bună, constantă, să vină și rezultatele. Vom încerca să
mai facem câteva transferuri, dar nu le vom face de dragul de a le
face, vom încerca să aducem jucători de nivel de echipă națională.
Nu cred că vom avea probleme în a lupta pe două fronturi, campionat
și cupă, mai sunt puține jocuri în cea de-a doua competiție, și
avem un lot suficient de bun încât să nu ne facem probleme din
acest punct de vedere
„, Marius Lăcătuș, antrenor FC
Vaslui
„Avem șanse la un loc de cupe europene, dar, mai e mult până
departe. Sperăm să ne îndeplinim obiectivele”
Cristi Hăisan, portar FC Vaslui

Jucători prezenți la primul antrenament al
anului

Portari: Kuciak, Hăisan, Puia.
Fundași: Buhuș, Markovic, Papp, Zubar, Farkas, Cânu, Hugo
Luz.
Mijlocași: Gheorghiu, Genchev, Sânmărtean, Buhăescu, Zmeu,
Milisavljevic, Pavlovic, Ljubinkovic, Delgado, Costin
Atacanți: Burdujan, Jovanovic, Kirovski
Absenți: Wesley, Gerlem, Bălace, Temwanjera
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…