O legendă a Stelei, în „Groapă”?** Dinamo l-a vrut pe Lăcătuș!

O legendă a Stelei, în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Lăcătuș a împlinit ieri 47 de ani. 13 dintre ei i-a
petrecut la Steaua ca jucător, timp în care i-a convins pe fanii
roș-albaștri să-l considere cel mai iubit fotbalist care a activat
la această echipă, deși pe aici au trecut jucători foarte valoroși,
precum Gheorghe Hagi.

Chiar dacă a eșuat de trei ori ca antrenor la Steaua, Lăcătuș va
fi întotdeauna iubit de fanii roș-albaștri, datorită perioadei în
care a activat ca jucător la echipa din Ghencea. Ieri, când a
împlinit 47 de ani, site-ul suporterilor roș-albaștri i-a dedicat
„Fiarei” un articol imens în care se povestea, printre altele,
modalitatea prin care el a ajuns să îmbrace tricoul Stelei, deși
ținea de mic cu Dinamo! Ba chiar, pe când avea 17 ani, cei de la
Brașov, echipa la care a crescut, au organizat un amical cu
roș-albii special pentru ca „milițienii” să-l vadă pe
Lăcătuș.

Lăcă i-a
înjurat pe milițieni

„Din dorința de a impresiona, Marius a dat drumul, din
startul meciului, la niște intrări criminale, enervându-l pe
generalul Diaconescu, acesta din urmă strigându-i s-o lase mai
moale. Suficient pentru Lăcătuș, care s-a repezit către înaltul
oficial al MI și l-a înjurat vreo 30 de secunde, fără să se repete
deloc. În acel moment, conducătorul lui Dinamo a decretat că
jucători ca Lăcătuș nu vor ajunge niciodată la Dinamo: „După ce că
nu știe nimic, mai e și un nesimțit. O să am eu grijă de
el”
, se povestește în articolul amintit mai sus.

Până la urmă, Dumitru Dragomir, pe atunci președinte la FCM
Brașov, l-a lăsat să plece în Ghencea după mai multe intervenții
ale generalului Stănculescu, dar în schimbul cedării a trei
jucători, Tom Cristea, Vasile Iordache și Mărgărit, plus a unei
aprobări pentru un ARO, care a și fost vândut ulterior pentru
150.000 de lei.

„Din conducere m-a sunat doar Duckadam, iar jucătorii steliști
mi‑au dat mesaje”

Marius Lăcătuș, fost antrenor Steaua

Palmares jucătorul Marius Lăcătuș

– 10 titluri și 6 Cupe ale României cu Steaua
– două finale de Cupa Campionilor, una câștigată în 1986
– a câștigat Supercupa Europei cu Steaua în 1987
– a dat peste 100 de goluri la Steaua

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…