Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Liga 1 | Vaslui-Rapid,marţi,20:30
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

Nu mai ştie cu cine să joace! Răzvan are infirmeria plină înaintea vacanţei: cinci semne de întrebare pentru Vaslui

Lucescu jr (foto) are probleme înaintea meciului cu FC Vaslui. Giuleştenii s-au accidentat pe capete în ultima perioadă şi, în condiţiile în care aceştia vor juca săptămâna viitoare un meci important pentru acest final de sezon, antrenorul pare îngrijorat de soluţiile rămase.

Primul din lunga listă a indisponibililor este brazilianul Glauber Berti, dar acesta oricum nu intra în vizorul alb-vişiniilor, dat fiind faptul că deja a plecat în ţara natală pentru a se recupera.

Accidentat este şi Ezequias, fundaşul stânga acuzând mari probleme musculare, şansele sale de a putea juca fiind infime. Dacă situaţia lui Ovidiu Herea este clară, mijlocaşul care a suferit ruptură de menisc fiind deja trimis la Roma pentru a se opera, în cazul lui Roman, Creţu şi Surdu, rapidiştii speră să mai poată face ceva. Mijlocaşul a suferit săptămâna trecută, la Galaţi, o întindere musculară, acolo de unde şi Creţu a ieşit accidentat. Lista este încheiată cu Romeo Surdu, care acuză o întindere după partida de la Eindhoven (1-2).

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 24 comentarii
Comentează
  • @boris: poate nu stii ce valoare avea Barcelona atuncia[nici o vedeta, nici un nume mare] iar englezii cei mai buni din lume atunci, erau suspendati, iar Steaua venea cu o nationala iar Barca nu fura din Spania ca Steaua.Cu Milan s-a vazut valoarea…

    suporter Universitatea Cluj
  • Caricatura de antrenor,ar trebui sa intre-n poarta si sa-l asculte pe tatane-su la telefon cum sa-si dirijeze macar apararea !!!

  • daca lipseste si surdu, ne-am ras!!

  • S-al aduca urgent pe marele FLORESCU. Cu el ne-am calificat si la europene si tot cu el ne vom califica si la mondiale peste...30 de ani.

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
493
166
138
107
99
BusinessMagazin.ro
Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTOCele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTO

Unele meserii vor dispărea în următorii zece ani, dar tehnologia pare să nu îi afecteze pe cei cu studii în...

Cele mai neobişnuite ceasuri din lume - GALERIE FOTO
52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO
CSID.ro
Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)

Regimul alimentar trebuie să excludă carbohidraţii rafinaţi: zahăr alb sau brun, produsele de cofetărie şi...

Pentru 7 din 10 români sexul bun înseamnă sănătate (21:00)
Ai probleme cu inima? Înainte de medicamente, alege să-ţi schimbi...
Apropo.ro
Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)

Iată continuarea predicţiilor prezentate ieri, scrise acum 100 de ani de un fost inginer al Căilor Ferate...

Se linge de jos în sus, până ajungi la Iisus! (Poze)
Cum să faci un avion propulsat de... muşte!
ProTVMagazin.ro
Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!

Pe alte meleaguri, vedetele stau în continuare dezbrăcate la soare. Una dintre ele este fiica Ornellei Mutti,...

Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în...
Cele mai scandaloase poze “scurse” ale unui supermodel
Sexgen.ro
Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?

Seara începuse promiţător. Băutură era destulă. Voia bună a descălecat la întâlnirea cu tineretul. La...

Cum comunică femeile, cum comunică bărbaţii – partea I
Imbunatateste-ti abilitatile de a face cunnilingus! – partea 1
Showbiz.ro
Pentru un weekend sănătos!Pentru un weekend sănătos!

Cea mai aşteptată zi a săptămânii a sosit. Hai să ne bucurăm de un sfârşit de săptămână de vis!

Are 29 de ani şi este virgină!
Pe timp de ploaie!
Descopera.ro

				
				Ce fel de femei preferă bărbaţii?				
			Ce fel de femei preferă bărbaţii?

Când vine vorba de găsirea unor partenere, bărbaţii nu apreciază neapărat farmecul...

Un dinozaur cu „braţe extrem de mici” a fost descoperit...
Dorinţa de a cuceri Everestul duce la formarea unor cozi de...
Tare.ro

				
				Clienta fara chiloti pe ea (01:00)				
			Clienta fara chiloti pe ea (01:00)

 O surpriza "placuta" pentru baiatul care livreaza pizza

Esti un tip al naibii de norocos (02:37)
Daca a vrut sa testeze portbagaju, a ajuns sa testeze si...
Travel.Descopera.ro
O oră pe TamisaO oră pe Tamisa

Între Big Ben şi Turnul Londrei, Tamisa taie malurile într-un unghi larg, cotind dreapta chiar...

Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel
Stuttgart – domeniul Mercedes
OneMagazine.ro


Topul celor mai "hot" femei din lume
Topul celor mai "hot" femei din lume

Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul...

Topul celor mai elegante decenii
Valul feminin din cinematografie