Nistor a dat cărțile pe față. Dinamovistul, despre posibilitatea de a ajunge la FCSB în trecut: „MM Stoica mi-a dat un mesaj într-o zi”

Redactor:
Dan Mirea
Nistor a dat cărțile pe față. Dinamovistul, despre posibilitatea de a ajunge la FCSB în trecut:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Nistor a vorbit deschis despre momentele în care FCSB a dorit să-l transfere, dar de fiecare dată mutarea a picat. Deși a fost din nou aproape de vicecampioana României și în această vară, mijlocașul ar vrea să se retragă de la Dinamo

„Mirel Rădoi m-a vrut la Steaua! S-a întâmplat când eram la Târgu-Jiu, la Pandurii. M-a dorit foarte mult, dar din păcate el a plecat de la Steaua și nu s-a mai făcut mutarea. M-aș fi dus atunci, dar a rămas doar la stadiul de discuții”, a dezvăluit Nistor, la Digi Sport.

„A mai fost și alt moment când era să ajung la Steaua, înainte de a pleca la Evian, în Franța. Domnul MM Stoica mi-a dat un mesaj într-o zi, în timp ce eram cu soția la film. M-a întrebat, ”ce faci?” I-am răspuns, ”sunt cu soția la film”. ”Cine ești”, am întrebat eu. ”Sunt MM Stoica”, mi-a scris. ”Sună-mă când termini!”. După film am vorbit cu el, m-a întrebat dacă vreau să vin acolo. Nu știu dacă-și mai aduce aminte”. 

Nistor nu se mai gândește la un transfer la FCSB și vrea să-și încheie cariera în „Ștefan cel Mare” unde a devenit cel mai apreciat jucător al lotului actual: „Vă voi mai spune ceva în premieră. Unchiul meu, fratele tatei, i-a construit casa lui Cătălin Hîldan. Nu am mai spus asta până acum. Poate că și asta face parte din destinul meu. E clar că de acum înainte nu voi merge la Steaua, niciodată! Chiar dacă va fi acea ofertă de care s-a spus, de un milion de euro, plătită în trei ani, tot nu mă duc. Chiar dacă nu sunt crescut de Dinamo, dar nici nu aveam cum din moment ce n-am făcut junioratul (n.r. – râde), voi fi trup și suflet pentru Dinamo. Și, dacă nu voi mai prinde niciun contract afară, mi-ar plăcea să-mi închei cariera la Dinamo”

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele