VIDEO | Negoiță anunță un alt „New Dinamo”: „Începem un nou capitol. Obiectivele sunt clare: câștigarea celor două cupe și accederea în play-off”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Conferința de presă prin care Dinamo și-a prezentat în fața presei și în fața fanilor lotul și noile echipamente a fost un nou prilej pentru conducerea clubului de a-și anunța obiectivele pentru noul sezon. Finanțatorul Ionuț Negoiță a fost primul care a luat cuvântul anunțând concluziile după pauza de vară, dar și ceea ce Dinamo își propune pentru viitor.

Așteptam începutul sezonului, îmi lipsea fotbalul cu emoțiile de rigoare. Mă bucur să văd o echipă de jucători valoroși, unii dintre ei cu experiență, alții cu tinerețea, dar și cu talentul. Sunt convins că vor forma o echipă solidă, una cu care să ne mândrim, care să facă performanță. Mă bucur să avem o echipă de conducere puternică, una ce colaborează. Zic eu că am reușit transferuri bune împreună. Antrenorul nostru crede în acești tineri, le dă șanse să joace și să crească, nu pot decât să fiu bucuros și optimist pentru sezonul care urmează„.

Ionuț Negoiță a anunțat faptul că Dinamo are ca obiectiv principal… obiectivele secundare din fotbalul românesc. Finanțatorul nu a vorbit despre atacarea titlului de campioană, ci a menționat că își dorește cele două cupe. „Obiectivele noastre sunt clare: accederea în play-off și câștigarea celor două cupe. Bineînțeles vrem și un loc cât mai bun în clasament. Cred că începând de anul acesta vom începe acel parcurs ascendent pe care îl vrem de multă vreme. Chiar dacă venim după o perioadă cu tot felul de probleme și neîmpliniri, e momentul să începem un nou capitol„, a spus Negoiță.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era avansul pentru casa pe care…
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Ce a putut face miliardarul Ion Ţiriac pentru o vedetă uriaşă a României. Totul a ieşit la iveală abia acum
Ce a putut face miliardarul Ion Ţiriac pentru o vedetă uriaşă a României. Totul a ieşit la iveală abia acum
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
A murit zeul rock and roll. Lumea e în lacrimi: A fost un pionier
A murit zeul rock and roll. Lumea e în lacrimi: A fost un pionier
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…