Neagu, decis să se impună la Steaua: „Nu e descurajat, mai poate sacrifica un sezon”

Neagu, decis să se impună la Steaua:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Steaua a plătit la începutul acestui sezon 600.000 de euro pentru un fotbalist care a strâns numai 304 minute în tricoul clubului
  • Adus în Ghencea peste capul lui Laurențiu Reghecampf, Ionuț Neagu a mărturisit că nu se gândește la o plecare și este dispus să își aștepte șansa pentru a se impune

Transferul lui Ionuț Neagu de la Oțelul Galați la Steaua, al doilea cel mai scump fotbalist achiziționat de Steaua în aceast sezon după Fernando Varela, s-a dovedit un eșec. Mijlocașul adus pentru 600.000 de euro a venit în Ghencea ca urmare a insistenței pe lângă finanțatorul Stelei a impresarilor Victor și Ioan Becali, cei aflați într-un război deschis în perioada aceea cu celălalt impresar care aducea fotbaliști campioanei. Transfer făcut peste capul lui Laurențiu Reghecampf, Ionuț Neagu a avut probleme serioase în a se impune la Steaua și a lipsit în majoritatea meciurilor chiar și din lotul de 18 fotbaliști. Astfel, Neagu a intrat pe teren în numai șase din meciurile jucate de echipa sa în acest sezon în toate competițiile, mai puține apariții find doar în dreptul unor fotbaliști precum Doru Bratu, Gabi Matei sau Mihai Costea. Relația dificilă cu antrenorul a fost subliniată de o declarație dată de acesta din urmă în septembrie 2013, la puțin timp după transfer. „Neagu nu poate să aibă o discuție cu mine decât dacă vreau eu. Nu am ce să vorbesc cu el acum, poate am să o fac atunci când voi considera că am ce să îi spun„, mărturisea atunci Reghecampf.

„Nu e descurajat, mai poate sacrifica un sezon”

În ciuda situației dificile în care s-a aflat, Neagu a continuat să se prezinte exemplar la antrenamente și, spre deosebire de Mihai Costea, a reușit să îl determine pe Laurențiu Reghecampf să apeleze la serviciile lui atunci când a odihnit titularii sau în partidele fără miză. Chiar dacă nu a primit niciun semn de la conducerea clubului cu privire la continuarea colaborării și pentru sezonul următor, Ionuț Neagu pare decis să își ducă la bun sfârșit contractul cu Steaua. „El a fost extrem de încântat de transferul la Steaua și nu este descurajat de faptul că joacă foarte rar. E decis să rămână acolo și să își aștepte șansa, chiar dacă asta va însemna să mai sacrifice un sezon în care să apară doar în meciurile fără importanță pentru club„, a mărturisit pentru ProSport un apropiat al jucătorului. Chiar și în aceste condiții, soarta lui Neagu depinde acum doar de Reghecampf, cel care nu mai are parte de presiunea impresarilor fotbalistului și poate decide să se despartă de jucător în această vară.


Atitudinea lui Ionuț Neagu (foto dreapta) la antrenamente a fost principalul argument pentru care Laurențiu Reghecampf a decis să mai apeleze la serviciile sale. Foto: Alexandru Hojda


3 trofee a câștigat Ionuț Neagu în România în carieră, campionatul și Supercupa cu Oțelul în 2010/2011 și titlul cu Steaua în acest sezon


Cel mai bun de pe teren după cinci luni și opt zile de pauză

Revenirea lui Ionuț Neagu într-o partidă oficială în acest retur de campionat s-a consemnat abia săptămâna trecută, la meciul Stelei cu Pandurii Tg. Jiu. Titular, mijlocașul a jucat 70 de minute și a fost cel mai bun jucător de pe teren. Neagu a provocat penalty-ul din care Claudiu Keșeru a deschis scorul și a pasat decisiv pentru Gabi Iancu la faza de 2-0. Performanța lui este cu atât mai importantă cu cât nu mai jucase un meci oficial de 159 de zile, timp în care nu a prins nici măcar lotul de 18 al echipei lui Laurențiu Reghecampf. Ultima partidă în care a evoluat până la meciul cu Pandurii a fost întâlnirea din Liga I cu Petrolul, atunci când a jucat 34 de minute în egalul 1-1 din Ghencea diputat pe 1 decembrie 2013.

Neagu nu s-a acomodat foarte bine. Poate că e un șoc pentru el că a venit din postura de titular de la Oțelul, iar aici nu e un om de bază

Laurențiu Reghecampf, în martie 2014

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News
S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele