Neagoe, euforic după victoria entuziasmantă cu Dinamo: „Vreau să rămânem neînvinși în continuare”. Varianta celor de la Sepsi pentru evenimentele din finalul partidei de la Sfântu Gheorghe

Redactor:
Andrei Pal
Neagoe, euforic după victoria entuziasmantă cu Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eugen Neagoe, din ce în ce mai încrezător în forțele echipei sale. Succesul cu Dinamo i-a dat aripi tehnicianului și acesta este de părere că Sepsi poate rămâne neînvinsă până la finalul play-off-ul și, implicit, să se salveze de la retrogradare. Neagoe spune că a fost un adevărat spectacol la Sfântu Gheorghe.

„În această seară, sincer, cred că a fost un adevărat spectacol la Sfântu Gheorghe. Ambele echipe merită felicitări pentru jocul din această seară. Au fost ocazii și de-o parte, și de alta, iar eu cred că mai puteam marca și în alte situații. Am avut ocazii clare, inclusiv singur cu portarul”, a afirmat Eugen Neagoe, la finalul meciului.

Cu trei victorii și patru remize obținute, Sepsi este singura echipă neînvinsă în play-out. „Este un lucru bun că am marcat în toate jocurile. Suntem neînvinși, dar s-a terminat doar turul. Vor mai fi încă șapte jocuri. Le-am spus că vreau în continuare să rămânem neînvinși, avem forța și mijloacele necesare să rămânem neînvinși până la final”, a adăugat Neagoe.

Tehnicianul lui Sepsi a lămurit și misterul legat de incidentele din finalul jocului: „Un suporter dinamovist a plecat din sectorul lor și a furat un steag, ceva foarte urât! Cei de la Dinamo au fost tratați cum se cuvine de suporterii noștri, sunt de mare calitate, nu jignesc, nu au probleme cu adversarii. Jucăm cu 5.000 de oameni la fiecare meci acasă. Din păcate, nu avem stadion mai mare, pentru că merită să vină 10.000 de oameni. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, dar nu a fost vina suporterilor noștri”.

În play-out, după acest succes, Sepsi a urcat pe locul trei, cu 23 de puncte, în timp ce Dinamo este în continuare lider, cu 35 de puncte. Este a doua înfrângere suferită de Florin Bratu ca antrenor în Ștefan cel Mare.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Este OBLIGATORIU în România. Sistemul se aplică în toată țara
Este OBLIGATORIU în România. Sistemul se aplică în toată țara
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele