Narcis Răducan: „Am ratat o șansă foarte mare, Astra a fost mai bună”

Narcis Răducan:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele executiv al clubului ASA Târgu Mureș, Narcis Răducan, a declarat, duminică seară, după înfrângerea din meciul cu Astra, scor 3-1, că formația sa a pierdut o posibilitate foarte mare de a câștiga titlul în Liga I și a precizat că giurgiuvenii au fost mai buni.

Trebuie să recunoaștem că am pierdut o posibilitate foarte mare. Cred că și Astra a jucat cu mare ardoare azi, dar și ASA foarte slab. Am făcut greșeli nepermise, dar să recunoaștem că Astra a fost mai bună. Am intrat în jocul lor, pe contre, iar asta ne-a costat. Trebuie să știm să pierdem. Mă așteptam să câștige Steaua cu Botoșani, dar când vrei să câștigi un campionat trebuie să te bazezi pe forțele tale. Așa cum i-am ajuns din urmă pe Steaua pe forțele noastre, așa trebuie să o facem și acum. Încă o dată, Astra a fost mai bună, dar cred că a mai fost un cartonaș roșu la Morais, iar el a rămas în teren…„, a spus Răducan.

Oficialul mureșenilor consideră că CSMS Iași poate încurca Steaua în ultima etapă: „Cred că jignim Iașiul dacă tragem concluzii acum. CSMS a demonstrat că poate să bată pe oricine. Tragem speranțe, deși nu sunt mari, dar încă sperăm. Băieții sunt de felicitat, le-am spus și eu și antrenorul în vestiar: în acest an sunt de lăudat, ei sunt eroii acestui sezon. Nu se va uita ușor ce au realizat ei în acest campionat. La sfârșitul campionatului vom sta la masa negocierilor, eu, jucători, antrenori, vom decide împreună care ne va fi viitorul. Celor de la Iași le transmit să facă același lucru pe care l-au făcut și până acum, împotriva Stelei sunt convins că se vor motiva, probabil va fi stadionul plin și fotbaliștii se vor autodepăși. Noi trebuie să ne câștigăm meciul din ultima etapă. Dacă Iașiul va încurca Steaua, va fi bine, dacă nu, noi ne recunoaștem învinși și nu va fi nicio problemă„.

Steaua a învins, duminică, pe Arena Națională, cu scorul de 2-0 (2-0), formația FC Botoșani, într-un meci din runda a XXXIII-a, în care a evoluat cu doi jucători mai puțin din minutul 63, și revine pe locul 1 în Liga I, cu o etapă înainte de finalul campionatului. Golurile au fost marcate de Varela ’23 și Stanciu ’43.

În ultima etapă, Steaua va juca în deplasare cu CSMS Iași, iar ASA Târgu Mureș va întâlni Oțelul Galați, pe teren propriu.

În minutul 89, Astra Giurgiu a înscris, dar golul a fost anulat. Jucătorii celor două echipe s-au luat la bătaie pe teren, iar arbitrul i-a eliminat pe Laban și Ben Youssef (Astra Giurgiu) și Gonzalez (ASA Târgu Mureș), De asemenea, portarul de rezerve al oaspeților, Viciu, a fost și el eliminat. Antrenorul Astrei, Marius Șumudică a fost și el trimis în tribună. Inițial, Sebastian Colțescu i-a acordat cartonașul roșu lui Junior Morais, dar când incidentele au fost aplanate nu l-a mai scos din teren pe fundașul Astrei Giurgiu.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…