Narcis Răducan a încetat colaborarea cu ASA Târgu Mureș. Ce variante are fostul mijlocaș

Narcis Răducan a încetat colaborarea cu ASA Târgu Mureș. Ce variante are fostul mijlocaș
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele clubului ASA Târgu Mureș, Narcis Răducan, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că a încetat colaborarea cu gruparea ardeleană, el luând decizia de a nu activa opțiunea de prelungire a contractului scandent în luna iunie.

Începând de azi (n.r. – miercuri), am încetat colaborarea cu ASA Târgu Mureș și nu am activat, de comun acord, opțiunea de prelungire a contractului scadent luna aceasta. Din păcate a trebuit în ultimul an să mă acomodez coordonatelor fotbalului românesc și modelului de manager cerut pe piață și din dorința de a creea și pune în aplicare proiecte pe durată lungă, m-am specializat în «upgradarea» performanțelor unei echipe pe termen foarte scurt. Lipsa coerenței și stabilității de orice fel din Liga I nu îmi va schimba principiile, dar mă obligă să caut cadrul de lucru care mi-l doresc și e normal„, a spus Răducan, pentru MEDIAFAX.

Narcis Răducan speră ca formația ASA Târgu Mureș să aibă un parcurs cât mai bun în ediția următoare a Ligii Europa. „Mă bucur că am pus umărul la cea mai frumoasă participare a unei nou-promovate în prima ligă și rămân cu bucuria că am lăsat clubul cu statutul de vicecampioană, deși altul ne era obiectivul. Mulțumesc mureșenilor pentru susținere și sper să facă cinste României în Liga Europa„, a adăugat Răducan.

În ceea ce privește viitorul său, el a menționat că se află în tratative cu două cluburi, dar încă nu a luat o decizie. „Sunt în tratative cu două cluburi și în scurt timp voi lua o decizie”, a precizat Răducan.

Narcis Răducan ocupa funcția de președinte al clubului ASA Târgu Mureș din 22 ianuarie.

Așa cum ProSport v-a anunțat încă de acum aproape două săptămâni, una din variantele pe care Narcis le are e reprezentată de nou promovata FC Voluntari. Din câte se pare, însă, fostul mijlocaș este în discuții destul de avansate cu Pandurii Târgu Jiu.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen