N-au plătit idolii, nu iau licența! „U” Cluj e aproape să ajungă în Liga a II-a din cauza datoriilor către foștii jucători

N-au plătit idolii, nu iau licența!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Salariile neplătite către Niculescu, Boștină sau Matache i-au împiedicat pe clujeni să primească licența

„U” Cluj mai are o șansă la Comisia de Apel între 5 și 7 mai, iar în caz că vor primi un răspuns nefavorabil se vor adresa TAS-ului

Decizia Comisiei de Licențiere de a nu acorda licență „șepcilor roșii” a fost un șoc pentru administratorul judiciar al clubului, care spune că oficialii de la FRF n-au ținut cont de legea insolvenței. „Eu zic că e o problemă. Datoriile din pricina cărora nu am primit licența sunt blocate, prin demararea procesului de insolvență. Nu pot fi considerate scadente. Nu putem considera toate cele 7 milioane de euro scadente. Sunt pârghii pe care administratorul judiciar le are în continuare. Asta spune legea”, și-a arătat dezamăgirea Horia Țiril, administratorul judiciar al „șepcilor roșii”.

45.000 pentru un francez de liga a IV-a
Datoriile la care a făcut referire Comisia de Licențiere sunt către stat și către foștii jucători, mulți dintre ei din „era Walter”. Cei care până nu demult erau idoli pe Cluj Arena, au ajuns fără voia lor groparii Universității, iar restanțele lor salariale pot trimite echipa în Liga a II-a. Fostul căpitan, Gabi Boștină, are de primit cei mai mulți bani. Peste 500.000 de lei așteaptă să încaseze mijlocașul. Claudiu Niculescu (foto), cel care a ajuns în scurt timp idolul galeriei clujene, are și el de primit aproape 65.000 de lei. Și Steven Pele are mulți bani de primit, pentru cele 27 de meciuri în care a evoluat pentru „U”. Fundașul, care între timp a ajuns în Liga a IV-a franceză, are creanțe acceptate de peste 193.000 de lei. Florin Matache, Georgian Tobă sau Octavian Drăghici sunt alți jucători din perioada Walter care mai au bani de încasat. Pe aceeași listă sunt și jucători care au evoluat în tur pentru „U” Cluj. Balauru, Erico da Silva sau Pătrașcu au încă multe salarii neprimite.

Pe 7 mai se judecă apelul
Clujenii își leagă speranțele de decizia Comisiei de Apel. Pe 7 mai se va reanaliza cazul Universității. „Rămânem optimiști și vom depune documente care să arate că  „U” este capabilă să respecte regulile FRF și în sezonul viitor. Sper că vom fi judecați cu mintea, nu sentimental”, a spus Horia Țiril.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele