„N-aș fi aici dacă Walter ar mai fi patron!”** Ce mesaj le-a transmis Șumudică fanilor lui „U”! FOTO: Imagini de la primul antrenament

  • Publicat:
  • Actualizat:

După achiziția clubului de către frații Bultoc, o nouă pagină de istorie se va scrie pentru „U” Cluj, echipă care va fi antrenată de Marius Șumudică, antrenor dorit și de fanii Rapidului în Giulești.

Noul antrenor al „șepcilor roșii” a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre planurile sale la Cluj și a precizat că Florian Walter nu mai este patronul echipei, de altfel nici nu ar fi acceptat să preia formația cu acesta patron la un alt club.

„E o provocare pentru mine, o echipă cu istorie, Am venit la Cluj cu inima deschisă. Am vorbit doar la telefon cu unul din frații Bultoc. Mi-a spus că luni va plăti toate datoriile și că va veni la echipă. Am mers pe încredere pentru că nu m-am întâlnit cu el în viața mea.

La Rapid m-am realizat ca jucător, dar eu nu prea trădez. Am pus tot timpul publicul pe primul plan, e un dezavantaj pentru „U” că am venit înaintea meciului cu Rapid pentru că probabil ei se vor mobiliza mai bine. Rapid poate să facă și un joc execrabil, dar și unul extraordinar. Mă acuză că le-am furat laptopul și imprimanta, dar eu l-am sunat pe domnul Copos și l-am întrebat dacă nu vrea să-i dau înapoi Ipad-ul pe care mi l-a făcut cadou. Mi-a spus „Nu Șumi, l-am luat din banii mei”, iar atunci i-am închis. Ce să fac cu laptopul și imprimanta?

Mă voi întâlni și cu suporterii dacă vor să stăm de vorbă. Am înțeles că vor să mă pună să jur pe Biblie. Când vor, să mă cheme și merg la discuții. N-aș fi aici dacă Walter ar mai fi patron, nu aș putea conduce o echipă cu patronul în altă parte. Cine mă cunoaște știe că nu mă prostituez.” a spus Șumudică.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…