Mutu, noul antrenor de la FC Voluntari! Reacția clubului: „Numirea lui s-a făcut pentru că a insistat pentru el!”

Redactor:
Andrei Pal
Mutu, noul antrenor de la FC Voluntari! Reacția clubului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE Mutu, noul antrenor de la Voluntari!. Cele două părți au ajuns la un acord, iar în aceste momente se pun la punct ultimele detalii ale înțelegerii. Claudiu Niculescu și-a reziliat de comun acord contractul cu echipa căreia i-a adus primele trofee din scurta sa istorie, Cupa și Supercupa României, și a avut un aport important la numirea „Briliantului”, pe care l-a recomandat conducerii.

„Ne-am întâlnit cu Claudiu și am stabilit de comun acord că este necesar un șoc la echipă pentru că lucrurile s-au blocat undeva. Numirea lui Adrian Mutu s-a făcut și pentru că Niculescu a insistat pentru el. Adi va veni împreună cu Victor Naicu și cu Daniel Florea. Jucătorii aveau liber de la Claudiu până luni, dar au fost chemați mâine după-amiază la antrenament cu noul staff”, a declarat Dan Leasă, managerul general al Voluntariului, conform DigiSport.


Adrian Mutu este din nou aproape de a-și îndeplini un vis, acela de a deveni antrenor. „Briliantul”, acum manager sportiv la FRF, are șanse mari să ajungă la FC Voluntari, unde l-ar înlocui pe Claudiu Niculescu, acesta fiind „pe făraș” după rezultatele slabe din ultimul timp, cumulate cu umilința in ultima etapă a play-out-ului, 2-4 cu Dinamo.

UPDATE Dan Leasă, președintele de la FC Voluntari, a reacționat la știrea conform căreia Adi Mutu ar urma să preia pe FC Voluntari. Oficialul ilfovenilor a vorbit despre viitorul lui Claudiu Niculescu.

„Deocamdată Niculescu e antrenorul echipei și nu cred că va pleca de la Voluntari. În jurul orei 12:00 ne vom întâlni ca să discutăm foarte serios despre viitorul echipei și despre decizia pe care o vom lua împreună. Nu suntem mulțumiți de cum joacă echipa, de rezultatele din ultima perioadă. Luăm în calcul varianta să rămână în cadrul clubului, Claudiu Niculescu. E o variantă să fie director tehnic.

Nu vorbim de Adrian Mutu pentru că nu am luat în calcul niciun antrenor. Până nu vorbim cu Niculescu nu are rost să discutăm despre un alt antrenor”, a spus Dan Leasă, la DigiSport.


TelekomSport scrie că șefii lui FC Voluntari vor să-l demită pe Claudiu Niculescu și în locul acestuia doresc să-l aducă pe Adi Mutu, ultimul rezultat fiind cel care i-a pus capac lui „Clau-gol”. Este a treia echipă cu care Mutu s-ar așeza la masa negocierilor, după ce Concordia Chiajna și FC Voluntari.

Mutu a fost, vineri seară, la meciul FC Voluntari – Dinamo, pe stadionul „Anghel Iordănescu”. Sursa citată scrie că cele două părți au purtat deja negocieri și situația urmează să fie lămurită în scurt timp. Adrian Mutu este manager sportiv al FRF din octombrie 2017.

„Acum muncesc si ma pregatesc sa devin antrenor. As lua in calcul o oferta de la Voluntari. Dupa alegerile FRF, voi vedea ce optiuni am. Eu vreau sa fiu antrenor, nu mai vreau sa stau la birou”, a declarat Adi Mutu după FC Voluntari – Dinamo 2-4, la TelekomSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Este OBLIGATORIU în România. Sistemul se aplică în toată țara
Este OBLIGATORIU în România. Sistemul se aplică în toată țara
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele