Motivul pentru care un jucător de la FCSB a semnat un nou contract: „E foarte credincios! Poate să nu joace nimic, dar îl țin ca să poarte noroc, să sfințească ghetele lui terenul. Rugăciunea lui face cât 17 goluri ale lui Messi”

Motivul pentru care un jucător de la FCSB a semnat un nou contract:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali i-a prelungit contractul lui Mihai Roman cu încă un an, dar pe lângă prestația din ultimul timp a jucătorului adus de la FC Botoșani a contat și faptul că mijlocașul e foarte credincios.

„Roman avea două contracte semnate. Eu am vrut să semneze pe doi ani, el pe un an. ‘Mai bine pe un an, că nu vreau să ne certăm. Hai să semnăm două contracte și dacă își convine îl bagi pe al doilea’, mi-a zis. El are soția la Bucovina, acolo stă cu copiii. Nu e în regulă, bărbatul cu femeia trebuie să stea la un loc, nu trebuie bărbatul să stea într-un loc, femeia în altul. Trebuie să stea la București, aici, unde lucrezi tu. Nu i-am zis eu, i-am zis lui MM și MM i-a spus. El nu a crezut, pentru că a auzit ceva de la Iftime. Eu a vorbit cu Iftime și omul mi-a spus: ‘Dă-mi-l înapoi pe Roman, că era un lider pentru mine’. Nu pot, în primul rând cum să-i spun eu băiatului că nu-mi place de el când îmi place de el’, a spus Gigi Becali la Pro X.

Finanțatorul roș-albaștrilor a detaliat: „Și nu știu ce ar fi auzit el că ar fi zis domnul Iftime. Și i-am spus: ‘Ca să vezi că nu e adevărat și eu nu am spus că te dau și nu știu ce, uite, eu îți bag contractul’. Și i-am spus lui MM și lui Argăseală: ‘Băgați-i contractul!’
A plâns de bucurie că a văzut că așa este și că avem încredere în el și că ne punem baza în el. Să se ducă să-și aducă nevasta și copiii, penrtru că el e și foarte religios, foarte credincios. La mine, omul credincios poate să nu joace nimica fotbal, îl țin acolo să poarte noroc, să sfințească ghetele lui terenul. Rugăciunea lui face cât 17 goluri ale lui Messi”.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele