Mortul e de vină! Mâine se va efectua autopsia fanului Petrolului și se va stabili dacă a consumat alcool

Mortul e de vină! Mâine se va efectua autopsia fanului Petrolului și se va stabili dacă a consumat alcool
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Autopsia lui Octavian T. va avea loc sâmbătă dimineață. Atunci se va stabili dacă bărbatul de 35 de ani a consumat sau nu băuturi alcoolice

Miercuri seara, în Gara de Est din Ploiești, garnitura care transporta ultimul val de suporteri ploieșteni veniți în Capitală pentru meciul de Supercupă al Petrolului, a avut o întârziere de 43 de minute și a sosit cu doi fani în minus. Primul, decedat. Al doilea, rămas alături de trupul neînsuflețit al acestuia. Jandarmeria și-a pus singură bețe în roate, atunci când purtătorul de cuvânt, Adrian Oancea, a declarat inițial că suporterii aflați în primul vagon în care a avut loc tragedia s-ar fi bătut, iar victimă colaterală a fost Octavian T., împins din tren între localitățile Tinosu și Crivina.

Varianta acestuia, negată mai târziu, a fost însă confirmată de o parte a fanilor: „Erau toți băuți. Se înjurau, țipau, spiritele se încinseseră”, au declarat aceștia. Într-o nebuloasă de variante, doar două constante rămân în picioare: bărbatul decedat consumase băuturi alcoolice și înainte, dar și în timpul călătoriei, iar căderea, voită ori nu, i-a fost fatală. „Nu am avut încotro decât să constatăm decesul. Nu s-a mai putut face nimic. Avea un traumatism cranio-cerebral grav”, a spus Daniel Nicolae, directorul Serviciului de Ambulanță Prahova.

Încă o variantă, una convenabilă
Și, dacă miercuri 20 de suporteri au fost reținuți de Poliție pentru declarații, ieri alți șapte au luat drumul secției. Varianta fanilor e simplă: Octavian T. ar fi băut, i s-ar fi făcut rău și, la sfatul celor din jur, a deschis ușa vagonului pentru a-și reveni. A alunecat și a căzut singur. Cel mai probabil, aceasta va fi și concluzia pe care Poliția o va transmite zilele următoare, după autopsia care va avea loc sâmbătă. În vârstă de 35 de ani, Octavian T. era divorțat și avea o fetiță de șapte ani, Alexandra. Pe contul de Facebook pe care prietenii și-au prezentat condoleanțele, a fost dezvăluit faptul că bărbatul terminase munca în jurul orei 14:00 și ar fi așteptat nerăbdător deplasarea în București: „Petrolul mai presus de familie”, a scris acesta în ultimele postări.


În prima repriză a meciului de Supercupă, suporterii au aprins câteva candele în memoria bărbatului decedat, dar Jandarmii au intervenit și le-au stins


Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen