Moldovenii nu şi-au ascultat antrenorul, iar Budescu i-a taxat! Costel Enache şi-a atenţionat elevii înainte de înfrângerea cu FCSB: "Am vrut să evităm asta, dar nu am reuşit"

27 aug 2017 3139 afişări Comentează şi tu Liga 1
Moldovenii nu şi-au ascultat antrenorul, iar Budescu i-a taxat! Costel Enache şi-a atenţionat elevii înainte de înfrângerea cu FCSB: "Am vrut să evităm asta, dar nu am reuşit"

FC Botoşani a fost învinsă de FCSB, scor 0-2, pe Arena Naţională, într-un meci în care pragmatismul şi eficacitatea elevilor lui Dică şi-au spus cuvânt şi au făcut diferenţa. Cu toate acestea, antrenorul botoşănenilor simte că echipa sa putea să obţină mai mult.

O nouă lovitură liberă fructificată la maximum de către Budescu şi un şut care a trecut pe sub Cobrea, expediat de Tănase, au făcut diferenţa pe Arena Naţională. Cu Alibec schimbat la pauză şi cu Budescu chemat pe banca de rezerve în minutul 65, jocul a pierdut din strălucire şi FC Botoşani a echilibrat jocul, ratând ocazii importante, dar tabela a rămas neschimbată până la final şi datorită unor intervenţii bune ale lui Niţă.

"Simt un sentiment de regret pentru că am fost un pic naivi astăzi, am tratat prea lejer momentul ofensiv, ocaziile pe care ni le-am creat. Aici a fost diferenţa, eficienţa şi-a spus cuvântul. Am construit, am ajuns în faţa porţii, ne-am pus în valoare armele noastre. N-a ieşit. Rămân la părerea că puteam mai mult. Am vrut să evităm loviturile libere din preajma careului, ştiam potenţialul adversarului. N-am reuşit asta, am fost taxaţi.

Trebuie să rămânem echilibraţi, ne ştim statutul, ştim cu cine am jucat. Când o să tragem linie o să vedem ce am reuşit. Rămâne frustrarea pentru astăzi, nu pot să uit ce fac jucătorii nostri. Încercăm să păstrăm valorile pe care le-am pus în practică în acest sezon", a spus Costel Enache după meci, la DigiSport.

Costel Enache a vorbit şi despre convocările la echipa naţională, dar şi despre reîntâlnirea cu Cătălin Golofca, ajuns la FCSB în urmă cu câteva săptămâni. "Eu pot să vorbesc despre jucătorii mei, de lotul naţional se ocupă altcineva. Domnul Daum are nişte argumente, nu sunt eu în măsură să comentez.

N-a plecat de mult timp (n.r. - Golofca), ne cunoaştem, am împărţit momente împreună. E normal să ne salutăm. Trebuie să luăm în calcul şi contextul (n.r. - schimbării sale devreme şi motivul pentru care se acomodează mai greu), Steaua e o echipă care duce atacurile poziţional, bine organizată. Pe când noi jucam mai mult pe contră, aveam anumite spaţii, Cătălin se descurca mai bine", a conchis antrenorul echipei FC Botoşani, la DigiSport.

http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/moldovenii-nu-si-au-ascultat-antrenorul-iar-budescu-i-a-taxat-costel-enache-si-a-atentionat-elevii-inainte-de-infrangerea-cu-fcsb-am-vrut-sa-evitam-asta-dar-nu-am-reusit-16708144
16708144
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Omul care a prezis victoria lui Trump când nimeni nu-i dădea nicio şansă, anunţă acum DATA la care va începe cel de-al TREILEA RĂZBOI MONDIAL. „Va aduce şoc şi moarte”