Moldovan: „Trebuia să vină și o înfrângere”
Tehnicianul FC Brașov, Viorel Moldovan, a declarat că mai este
de muncă până la momentul în care echipa va juca așa cum își
dorește. "Până la urmă, trebuia să gustăm și noi din gustul
înfrângerii. Trebuie să revenim cu picioarele pe pâmânt și să
remediem greșelile până la primul meci din campionat. Mai avem mult
de muncă. Consider că ambele meciuri de marți și-au atins scopul,
pentru că am dorit ca toți jucătorii valizi să joace câte 90 de
minute. Ne așteaptă un campionat cu un program comprimat și o să am
nevoie de toți jucătorii din lot. Am făcut o primă repriză foarte
bună în meciul cu Medimurje, în care am dominat jocul, dar am și
ratat un penalty. Repriza secundă a fost slabă, am primit un gol
foarte ușor, iar adversarii au fragmentat jocul până la final.
Croații au fost un adversar extrem de agresiv și mă bucur că nu am
jucători accidentați", a declarat, pentru site-ul oficial
al clubului, Viorel Moldovan.
FC Brașov va juca ultimul meci amical din Antalya joi, în comania
ucrainienilor de la Cernomoret Odessa.(Bogdan Florin)

Moldovan: „Trebuia să vină și o înfrângere”


















Ungaria se pregateste de razboi!Ajuta-ti tara sa respinga
atacul, sa progreseze in lumea virtuala si sa castige
suprematia mondiala!!!
Fa-ti cont pe eRepublik, nu ai nevoie decat de 1 min sau doua
si vei gasi un minunat joc de strategie economica si militara!
Inscrierea la adresa:
http://www.erepublik.com/ro/referrer/iriext
Romania are nevoie de tine!!!!
( Nu ezitati- totul va fi explicat detaliat, raspund la orice mesaj de ajutor )
Cautam urgent persoane interesate sa lucreze la domiciliu pe internet. Salariu 1000Euro Garantam prin contract plata salariului. Rugam seriozitate maxima !
Detalii cu privire la oferta numai la Mail:mirajulnaturii@yahoo.com
NU trebuie sa vinzi si nu trebuie sa investesti bani ! Aplici doar un sistem gratuit si foarte elegant de lucru numai pe Internet (marketing,publicitate)si castigi bani !
lasa ca vor veni mai multe infrangeri cand incepe campionatul ,nu te ingrijora fi optimism o sa te copleseasca cand vor veni buluc.
@nume autor ori esti * ori mielul lui *
@nume autor ORI ESTI J A V R A ORI MIELUL LUI B E C A L I