Miza pe ofensivă

Redactor:
Nicu Bădescu
Miza pe ofensivă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Certitudinea că returul va începe la data programată l-a obligat
pe Mihai Stoichiță, antrenorul steliștilor, să accelereze
pregătirea pentru meciul cu Ceahlăul. Convins că, sub pavăza
terenului mocirlos din Ghencea, moldovenii vor veni să se apere,
„Lippi” a organizat ieri numeroase exerciții de finalizare.

Soarele de marți a fost doar o întâmplare fericită pentru steliști.
Ieri, o ploaie măruntă, dar deasă, le-a dat bătaie de cap
roș‑albaștrilor pe toată durata antrenamentului de 75 de minute
condus de Mihai Stoichiță. Poate a fost mai bine, pentru că astfel
s-a creat un decor asemănător cu cel prognozat pentru sâmbătă,
contra Ceahlăului, condiții cu care roș-albaștrii trebuie să se
obișnuiască rapid.

Baza
sunt centrările

Stoichiță a gândit tactica pe care vrea s-o aplice contra lui
Gigi Mulțescu. Cum nemțenii vor aglomera pe cât posibil zona din
fața careului, ajutați și de vreme, „Lippi” va deschide jocul pe
flancuri. Tocmai de aceea, ieri, steliștii au exersat mai multe
scheme în care să aducă fundașii sau mijlocașii laterali cât mai
rapid în poziție de centrare. În plus, el le-a cerut insistent
mijlocașilor centrali, Pleșan, Ovidiu Petre, Toja și Bicfalvi, să
apară în careul de 6 metri, gata de finalizare.

S-a antrenat Golanski

O veste bună pentru Mihai Stoichiță a reprezentat-o revenirea la
antrenamente a lui Pawel Golanski. Polonezul pare acum refăcut din
punct de vedere medical, dar poziția sa în echipa de start cu
Ceahlăul este încă incertă. „Lippi” se gândește dacă merită să
riște o reaccidentare mai gravă a fundașului dreapta, care l-ar
scoate din circuit tocmai înaintea unei perioade de patru meciuri
infernale, cu deplasări la Cluj, Urziceni și în „Ștefan cel Mare”.
Alternativa la care tehnicianul Stelei ar putea apela este Stelios
Parpas, dar nici Bănel Nicoliță nu pare scos din calcule pentru
postul de apărător dreapta.

„Jair”
s-a plâns de frig

La alergarea de încălzire cu care s-a început antrenamentul de
ieri-dimineață, steliștii erau înfofoliți bine din cauza ploii care
cădea neîncetat. La un moment dat, agasat de precipitații, Petre
Marin le-a cerut celor de pe margine, în glumă, o pereche de mănuși
pentru a se încălzi.

6 atacanți are
în lot Steaua: Pantelis Kapetanos, Cristi Tănase, Bogdan Stancu,
Romeo Surdu, Arman Karamyan și Pepe Moreno

Pepe
nu a jucat la Steaua II

Echipa pregătită de Leo Strizu a susținut, ieri, un amical
contra formației Dunărea Giurgiu, scor 2-1. Golurile steliștilor au
fost marcate de Simion și Rusu. Atacantul Pepe Moreno nu a jucat
niciun minut în acest meci. „Pepe nu este pregătit fizic sută la
sută. El a efectuat azi (n. r. – ieri) un antrenament separat cu
Horia Codorean”, ne-a declarat un oficial stelist.

Istvan
Kovacs îi arbitrează pe steliști

Partida Steaua – Ceahlăul se va disputa sâmbătă seară cu
începere de la ora 20:30, jocul urmând a fi transmis de Antena 1.
Ieri, CCA a hotărât ca acest meci să fie arbitrat de Istvan Kovacs
la centru, ajutat la cele două linii de Eduard Dumitrescu și
Nicolae Megheșan. Arbitru de rezervă a fost desemnat Radu
Petrescu.

10 lei
cel mai ieftin bilet

Începând de azi, conducerea roș-albaștrilor a hotărât să scoată
la vânzare, de la ora 10:00, tichete pentru meciul cu Ceahlăul.
Astfel, un bilet la peluze costă 10 lei, la tribuna a II-a – 15
lei, la tribuna I – 20 de lei, tribuna 0 – 40 de lei, loje – 75 de
lei. Casele de bilete vor fi deschise de luni până sâmbătă, între
orele 10:00 și 18:00.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×