Mitriță, pus la respect de o legendă a fotbalului românesc: „Îl preocupă numai jocul lui. Trebuie să fie mai modest”

Mitriță, pus la respect de o legendă a fotbalului românesc:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabi Balint a ținut să tragă un semnal de alarmă în privința lui Alexandru Mitriță, care în meciul cu CFR Cluj a fost surprins mai multe gesturi care nu-l caracterizează pe internaționalul român. Balint i-a transmis lui Mitriță să fie mai modest, pentru că așa va avea de câștigat pe viitor.

„Eu nu vorbesc de ratare, eu vorbesc de atitudinea lui. Îl preocupă numai jocul lui. El ratează și se întoarce cu spatele. Mingea e în joc, putea să ajungă din nou la el. El renunță… Sunt înnebunit că nu mai e în România vreun alt jucător care driblează în viteză, așa cum o face el. Nasul mai jos, atât îi cer. Și mai modest, că o să aibă mult de câștigat. Eu asta îi reproșez, nu ca fotbal. Ca fotbal, jos pălăria. Să îmi dea peste nas cu două goluri marcate. Eu țin la Craiova, pentru că am fost acolo, am promovat cu Craiova și am rămas fidel”, a spus Gabi Balint, pentru Digi Sport.

Mitriță a ratat un penalty în minutul 84 al meciului cu CFR Cluj, la scorul de 0-0. Imediat după ce a trimis balonul în înaltul peluzei, Mitriță a făcut semn că mingea i-a sărit din gazon, nu că ar fi executat el prost lovitura de pedeapsă. La reluare s-a văzut cât se poate de clar faptul că mingea nu s-a mișcat deloc înainte ca Mitriță să execute.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Este OBLIGATORIU în România. Sistemul se aplică în toată țara
Este OBLIGATORIU în România. Sistemul se aplică în toată țara
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele