„Mister” a ajuns din nou la Urgență!** În ultimul timp, Cornel Dinu a trecut printr-o perioadă mai proastă

  • Publicat:
  • Actualizat:

Medicul Ștefan Brădișteanu a venit de urgență la spital pentru a-l consulta pe „Mister”
Se pare că starea dinamovistului este bună
În ultimul timp, Cornel Dinu a trecut printr-o perioadă mai proastă. Apropiații vorbesc de o stare de depresie

Cornel Dinu a fost internat aseară la Spitalul Floreasca, asta după ce în jurul orei 17, Administratorul delegat al lui Dinamo a solicitat Ambulanța pentru că a simțit o stare de amețeală. Ajuns la spital, oficialul „câinilor” a fost consultat de medicul său, Șerban Brădișteanu, care a venit special de acasă, iar veștile au fost liniștitoare. Reputatul medic a spus pentru Pro Sport că „Mister” a resimțit o „slăbiciune generală”, starea sa fiind bună. Totuși, doctorul a luat decizia de a-l interna pentru o noapte, astăzi fiind posibil ca Dinu să se întoarcă acasă.

Nu a ieșit din casă în ultimele două săptămâni!

În ultimul timp, apropiații dinamovistului spun că „Mister” a resimțit din nou anumite stări de depresie, nu s-a simțit foarte bine, iar din acest motiv nici nu a ieșit din casă în ultimele două săptămâni. Tocmai din acest motiv, medicii de la Spitalul Floreasca vor ca Dinu să fie consultat de un psiholog, mai ales că în trecut, antrenorul a mai avut astfel de necazuri.

Problemele de sănătate ale lui Cornel Dinu nu sunt noi, anul trecut Administratorul delegat din „Ștefan cel Mare” fiind supus unei intervenții pe cord deschis care a durat mai multe ore. Acesta s-a recuperat foarte bine în urma operației, iar în afara controalelor cerute de medici, „Mister” nu a mai fost nevoit să mergă la spital.


Nu e nimic grav! Cornel Dinu acuză o slăbiciune generală și probabil că îl vom ține aici peste noapte, sub observație. E mai bine decât să stea acasă, unde este singur
Șerban Brădișteanu, medic


 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…