Miriuță mizează pe Reghecampf: „Steaua va câștiga campionatul și în acest sezon”

Miriuță mizează pe Reghecampf:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul echipei germane Energie Cottbus, Vasile Miriuță, a declarat, marți, la Casa Fotbalului, că odată cu revenirea lui Laurențiu Reghecampf la conducerea tehnică, Steaua este principala favorită la titlu, fiind convins că va câștiga campionatul și în acest sezon al Ligii I.

„Am vorbit cu Laurențiu, e prietenul meu, l-am felicitat pentru victoria cu Viitorul și i-am urat mult succes. Chiar dacă nu-mi doresc să câștige Steaua campionatul, aș prefera Dinamo sau CFR Cluj, tot Steaua va câștiga din nou campionatul anul ăsta. Nu spun că îl vor câștiga la pas, nu le va fi ușor, dar sunt favoriți. Regehcampf e unul dintre cei mai buni antrenori și a făcut foarte bine că a venit înapoi. Sunt echipe bune, primele 4-5, care se vor bate la campionat, restul sunt așa și așa. Îmi pare rău de CFR Cluj că nu va prinde play-off-ul„, a spus Miriuță.

La Energie Cottbus, Miriuță are ca obiectiv menținerea echipei în Liga a III-a, abia sezonul viitor propunându-și să atace promovarea în liga secundă: „Îmi merge bine în Germania. Chiar dacă nu antrenez în Bundesliga sau liga a doua, suntem neînvinși de zece etape în liga a treia. Urcăm încet-încet în clasament. Am obiectiv de a menține echipa în Liga a III-a și la anul să tragem la promovare. Eu mă gândesc la mulți jucători din România, să-i aduc în Germania, dar e greu acum, poate la vară„.

Referitor la grupa României la Euro 2016 din Franța, Miriuță a spus că România se va bate de la egal la egal cu Albania și Elveția. „Eu zic că Franța e marea favorită, dar cu Albania și Elveția te bați de la egal la egal. Mi-aș dori să ne calificăm”, a mai spus Miriuță.

Antrenorii cu licență Pro, A și B au particpat marți, la Casa Fotbalului, la un curs având ca temă „Programarea neurorlingvistică”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au…
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era "Trăiește viața fără…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită de o mașină
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită…
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…