Miriuță a refuzat o superofertă înainte de a fi demis de CFR Cluj: „Acum îmi pare rău. N-am plecat pentru că mi-au spus că tragem la campionat”

Redactor:
Dan Mirea
Miriuță a refuzat o superofertă înainte de a fi demis de CFR Cluj:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vasile Miriuță a început vacanța de după terminarea campionatului cum nu se poate mai rău. A fost demis de CFR Cluj, acolo unde urmează să ajungă Dan Petrescu, totul coroborat cu o ofertă de 800.000 de euro pentru a antrena în China.

Deși a adus CFR Cluj în play-off, iar la un moment dat echipa s-a bătut cu șanse la campionat, Vasile Miriuță a fost forțat să renunțe la banca tehnică a echipei din Gruia, la ordinul noului finanțator. Momentan, tehnicianul așteaptă oferte: „N-am discutat cu nimeni, orice e posibil. Am avut o ofertă de afară acum 3 săptămâni și de aia am fost puțin supărat. Știe și domnul Mureșan pentru că am discutat. Primeam 380.000 de euro și n-am plecat pentru că mi-au spus că vom trage la campionat cu CFR și facem echipă”, a declarat Miriuță la DigiSport.

Vestea că va fi îndepărtat de la echipă a venit după ce Miriuță a refuzat o ofertă foarte bună din China: „Acum îmi pare enorm de rău pentru că am avut o ofertă de 800.000 de euro din China înainte de play-off, în luna februarie. Nu am plecat atunci, ca să rămân în play-off. Nu am trădat și nu voi trăda niciodată indiferent de clubul la care voi fi. Dacă se va mai întâmpla să fiu în această situație, tot așa voi proceda. Nu pot să semnez și peste 3 luni și apoi să zic: Scuze, eu plec!”, a adăugat antrenorul. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Vis spulberat pentru Halep. S-a terminat. Cutremur în circuitul WTA
Vis spulberat pentru Halep. S-a terminat. Cutremur în circuitul WTA
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×