Metodă INEDITĂ‚ **pentru ca jucătorii Voinței să treacă peste dezamăgirea cauzată de ERORILE de arbitraj

Metodă INEDITĂ‚ **pentru ca jucătorii Voinței să treacă peste dezamăgirea cauzată de ERORILE de arbitraj
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ajunsă în Liga I după un baraj cu Săgeata Năvodari, Voința Sibiu a reprezentat una dintre surprizele plăcute ale turului. Dar nu totul a fost lapte și miere la ardeleni. După problemele de arbitraj din meciul cu CFR, oficialii de la Voința au angajat un psiholog pentru jucători.

„Nu se mai poate! Dacă vom mai fi dezavantajați de arbitri voi retrage echipa din campionat”, a spus negru de supărare patronul Ioan Hămbășan imediat după Voința – CFR. Arbitrul Radu Petrescu a anulat atunci pe nedrept un gol sibienilor, care aveau apoi să piardă cu 1-0. A fost eroarea care a exasperat conducătorii, dar și jucătorii au fost afectați. Așa s-a ajuns la ședințele cu un psiholog. „Erau supărați și dezamăgiți. Am decis împreună cu Sandu Tăbârcă să aducem un psiholog. Am făcut mai multe ședințe”, povestește antrenorul Alexandru Pelici.

„Mai siguri pe noi”
Tehnicianul crede că ședințele de terapie emoțională i-a ajutat mai mult decât credeau. „Vorbește despre viață și despre fotbal. Ne-a făcut să trecem și peste greșelile de arbitraj și peste lipsa de formă. Ne-a ridicat practic moralul. Vorbim însă și despre viață. Ne simțim mai siguri pe noi”, spune Pelici, despre o metodă care reprezintă o normalitate la echipele din vestul Europei. „Cred că aceste ședințe ne-au redat plăcerea de a juca fotbal. Ne spune mereu să tratăm fotbalul ca pe un sport și să continuăm indiferent dacă reușim sau nu”, a dezvăluit antrenorul.

17 puncte a strâns Voința Sibiu în 18 etape în Liga I

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele