Curajul lui Costel Gâlcă n-a durat nici 24 de ore. Antrenorul bate în retragere. „S-a înțeles greșit”, „am uitat să precizez” sunt rectificările pe care le face tehnicianul stelist

Redactor:
Florin Marian
Curajul lui Costel Gâlcă n-a durat nici 24 de ore. Antrenorul bate în retragere.
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 12:40 După intervenția lui Valeriu Argăseală de la Sport.ro, Constantin Gâlcă a publicat pe site-ul oficial al clubului Steaua un mesaj destul de lung, ideea fiind că vorbele lui din conferința de presă, care a fost transmisă în direct la tv, au fost interpretate greșit de mass-media! Nu l-am atacat pe președintele Valeriu Argăseală și nici nu pretind ca acesta să vorbească despre aceste aspecte, având multe alte probleme de rezolvat in viața de zi cu zi a Stelei”, se precizează în comunicatul dat de antrenor. Tehnicianul își face „mea culpa” și în privința declarațiilor cu privire la transferuri, el susținând la conferință că i-au fost aduși jucători peste capul lui, cu excepția lui Breeveld: „Am uitat să precizez, în conferința de presă, faptul că și Luchin a fost dorit de mine încă din momentul în care i s-a pronunțat numele, fiindcă este un jucător polivalent și aveam nevoie de el. Legat de Papp, Rusescu și Bourceanu, ei nu se aflau pe lista de achiziții în prima fază fiindcă nu credeam că există posibilitatea de a-i aduce la Steaua, dat fiind faptul că aveau contracte foarte mari la cluburile lor. Sunt jucători foarte buni și m-am bucurat atunci când mi s-a spus că sunt șanse să-i aducem la Steaua”. Gâlcă și-a schimbat atitudinea până și în privința fostului doctor, Radu Paligora, cel pe care îl acuzase că a greșit că n-a urmărit pe perioada vacanței evoluția accidentării lui Gardoș și că nu i-a prezentat raportul medical al jucătorilor. „S-a interpretat greșit și discuția legată de medicul Radu Paligora, dându-se de înțeles că el ar fi plecat din cauza mea de la Steaua. El a plecat fiindcă acolo unde este acum caștigă mult mai bine și era normal, poate, să dea curs acelei oferte. Eu nu am spus că nu a vrut să-mi dea raportul respectiv, ci că nu a mai avut timp să o facă”, a fost ultima „rectificare” pe care Gâlcă a făcut-o.  

UPDATE 11:20 Conferința de presă a lui Costel Gâlcă nu a rămas fără urmări. Valeriu Argăseală a vorbit imediat cu antrenorul după ce s-au publicat nemulțumirile acestuia. Președintele i-a reproșat tehnicianului că din afirmațiile lui, el e cel vizat și că ar fi trebuit să fie mai atent la ce declară. În această dimineață, Argăseală a avut o intervenție la Sport.ro. „Costel mi-a spus că nu s-a referit la mine atunci când a spus că cineva din club ar trebui să iasă mai des să apere clubul. El nu prea știe să comunice, nu duce fraza până la capăt. Probabil nu va mai face nicio conferință, pentru că vorbele lui se interpretează”, s-a apărat președintele. Rugat să comenteze dacă postul lui Gâlcă e în pericol după aceste declarații curajoase, Argăseală s-a enervat puțin, dar a făcut o declarație din care se poate înțelege că e luată în calcul o demitere a antrenorului după următoarele meciuri din campionat, cu Gaz Metan, cu Petrolul și cu Astra. „Nu se va pune problema ca Gâlcă să fie dat afară dacă el va câștiga partidele următoare. Peste tot în lume, nu numai la Steaua, e valabilă chestia asta pentru antrenori, dacă nu ai rezultate, pleci! Dacă Gâlcă o să câștige cu Steaua aceste jocuri, cine să îl dea afară?”.


Au trecut trei luni de când Constantin Gâlcă a fost numit antrenor principal la Steaua și niciodată nu a fost atât de dur la o conferință de presă, așa cum s-a întâmplat miercuri la prânz, la stadionul din Ghencea. Tehnicianul s-a simțit atacat în presă de unele publicații și la rândul său a ieșit la contraatac.

Cea mai puternică afirmație pe care fostul component al Generației de Aur a făcut-o e cea legată de conducerea clubului. El s-a plâns de faptul că nu nimeni nu iese public să apere staff-ul său și că dintre toți jucătorii care au fost aduși vara aceasta la Steaua, doar pe Breeveld l-a dorit el. Restul au fost transferați peste capul lui. „Aș fi vrut să iasă o persoană, să vorbească, să ne apere munca pe care noi o facem aici la Steaua. Sper să fie cineva în club care să iasă în față în astfel de momente”, a afirmat Gâlcă, pe un ton vehement. E o acuză pe care probabil o îndreaptă către Valeriu Argăseală, președintele clubului. Acesta din urmă nu a răspuns la telefon pentru a comenta afirmațiile lui Gâlcă.


„Cu siguranță, Gâlcă s-a referit la altcineva din conducere, nu la mine. Eu nu fac parte nici din executiv, nici din staff. În rest, nu am ce comenta! N-am văzut conferința lui, sunt plecat din București

Helmuth Duckadam, președinte de imagine Steaua


Tehnicianul ar dori, dacă nu e prea târziu, să-i fie adus un om care să poată apăra public Steaua. În ultimii ani, de acest lucru se ocupau Narcis Răducan sau Mihai Stoica, dar primul a plecat din Ghencea și nimeni nu s-a gândit să-l cheme înapoi, în condițiile în care MM a fost condamnat la închisoare.


Gâlcă a venit la conferința de presă cu preparatorul fizic, spaniolul Julian și cu doctorul Flavian Arămitu

O altă critică adusă conducerii e cea legată de politica de transferuri. Gâlcă a dezvăluit că i s-a adus un singur jucător din cei solicitați de el și s-a trezit la antrenament cu fotbaliști transferați peste noapte, deși nu aveau nici măcar profilurile celor pe care el i-ar fi dorit. „M-ați văzut pe mine să spun că mi-au fost aduși jucătorii ceruți de mine? Nu! Sunt genul care spune ce gândește. Dintre fotbaliștii solicitați, mi-a fost adus doar Breeveld. M-am trezit cu Lemnaru. Ok, am zis că dacă tot a venit, o să-i ofer șanse egale, deși nu era atacantul cu caracteristicile pe care eu le doream eu. Voiam un fotbalist cu o viteză mai bună… Apoi, mi s-a spus, vezi că vine Rusescu. Ok, am zis din nou. Ce să fac acum? Încercăm să facem performanță în condițiile date. Ba dintre cei veniți, cred că Rusescu se adaptează cel mai repede, pentru că el a evoluat în Spania și în Portugalia și cunoaște metodologia pe care o folosim noi”, a reacționat Costel Gâlcă.

Becali a vrut să-l pună pe Teja în locul lui Gâlcă, dar deocamdată doar a amânat decizia

Antrenorul Stelei a demonstrat la conferința de presă de miercuri că are personalitate. A mai spus că dacă un jucător nu-I ascultă în vestiar, imediat îi dă amendă, dar că nu s-a aflat într-o asemenea postură până acum. Poate a uitat de gestul ignorant al lui Sânmărtean când a fost schimbat în returul cu Stromsgodset. Însă ar fi bine de explicat și de ce tocmai acum, după atâtea luni, Gâlcă a ieșit public să își exprime nemulțumirea față de ce i se întâmplă. Surse ProSport susțin că cei din staff-ul lui au auzit de intenția lui Gigi Becali de a-i da afară  încă de când s-a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor. Patronul a fost la un pas să-l numească pe Mihai Teja în locul lui Gâlcă, dar sfătuit de un apropiat, a amânat decizia pentru perioada următoare când vrea să vadă cum va ieși Steaua din meciurile cu Gaz Metan, Petrolul și Astra.

Simțind că nu mai are ce pierde, Gâlcă a avut curaj, miercuri, să spună ceea ce gândește. Însă, trecutul a demonstrat că la Steaua aceste gesturi de sinceritate sunt aproape sinucigașe. Gigi Becali îl va ține minte și îl va decapita cu prima ocazie.   


Lemnaru mi-a spus că el vrea să plece a doua zi după ce s-a accidentat în meciul de la Aktobe. Am cerut un atacant, mi-a fost adus el, dar nu era ce doream

Constantin Gâlcă, antrenor Steaua


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e…
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”