Slam-dunk de 3 puncte!** Pandurii – FC Vaslui 2-1! VIDEO REZUMAT

Redactor:
Cosmin Staicu
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Lituanianul Matulevicius a reușit o dublă în poarta compatriotului Cerniauskas, dar al doilea gol a fost marcat cu mâna

*Pandurii au maximum de puncte după primele două etape și sunt aproape de prima participare în Europa League

Duelul pentru Europa de la Târgu Jiu a propus din start două așezări simetrice, dar mai precaute și mai speculative decât arată în teorie. Hizo nu trezește suspine în orașul lui Brâncuși, așa cum se întâmplă cu vecinul din Moldova, Grigoraș, dar nici hulit nu este. La revenirea printre olteni, „Dulăul” a ales șapte băieți cu profil defensiv care să lucreze pentru trei colegi rapizi cu și fără minge, dar niciun vârf autentic. A mizat pe contre și pe tradiție, Vasluiul impunându-se de obicei contra „pandurilor”. Pustai a avut și mai multe emoții la primul meci pe „Municipal”, de unde smulsese un punct chiar înainte să urce în autocar, la ultimul meci din 2012.

Presată în start la câteva cornere, Pandurii a fost vizibilă în careul advers după o jumătate de oră, în care murmurele se întețiseră în tribunele obișnuite să vibreze din start. Pentru partea secundă, gazdele păreau să riște mai mult. Golul n-a fost prefațat de vreo ocazie. Dintr-o echipă care juca de multe ori fără vârf veritabil, pe stilul Barcei, Pandurii depinde mult acum de Matulevicius. Iar masivul atacant baltic este letal în 2013, atât cu capul, dar și cu mâna.

Ca la Piatra Neamț, a deschis scorul cu procedeul său favorit, dar l-a închis cu unul neacceptat în fotbal, deși ideal în sportul numărul 1 în Lituania. Matulevicius și-a „căpăcit” compatriotul Cerniauskas la o degajare și a pus distanță pe tabelă și în clasament față de vasluieni. Aceștia își meritau punctul pentru care veniseră, dar au rămas cu golul superb al lui Jumisse de la distanță, fiindcă Buhăescu și Antal au ratat cele mai mari ocazii ale meciului pe final.

EPIC! Asta e cea mai AMUZANTĂ‚ fază din tot sezonul Ligii 1! VIDEO – Cerniauskas, la gafa carierei: ce gol INCREDIBIL a primit Vasluiul


Echipele de start:

Pandurii: Mingote – Ungurușan, Rada, Viera, Vlad – Anton, Nistor – Răduț, Voiculeț, Cristea – Matulevicius

Rezerve: Lazar, Pleașcă, Rusu, Nicoară, Popin, Predescu, Grigoraș

Vaslui: Cerniauskas – Milanov, Celeban, Varela, Charalambous – Jumisse, Costin – Caue, Sânmărtean, Stanciu – Buhăescu

Rezerve: Straton, Antal, Popovici, Temwanjera, Boateng, Cordoș, Nedzipi


CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A PARTIDEI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…