LIVE BLOG | Dinamo – Steaua 1-1. În sfârșit, derby! Bicfalvi a anulat golul lui Hamroun, meciul s-a terminat 10 la 10

LIVE BLOG | Dinamo - Steaua 1-1. În sfârșit, derby! Bicfalvi a anulat golul lui Hamroun, meciul s-a terminat 10 la 10
  • Publicat:
  • Actualizat:

DinamoSteaua 1-1 (Bicfalvi 81 / Hamroun 10)

Echipele de start:

  • Dinamo: Cerniauskas – Marc, Mevlja, Pulic,   Steliano Filip – Anton, Palic (Bartalsstovu 76) – Romario (Batin 46), Bicfalvi, Rotariu –   Essombe (Gnohere 70)
  • Steaua:  Niță – Papp, Varela, Tamaș, Toșca –   Pintilii (Bourceanu 75) – A. Popa (Tade 83), Stanciu,   Chipciu,   Hamroun – Marica (   Muniru 39)

22:23 E gata! Se termină Dinamo – Steaua, 1-1 în Ștefan cel Mare, nu înainte ca Tade să rateze o ocazie mare în prelungiri. Francezul îi ia fața lui Mevlja, ajunge primul la o centrare a lui Stanciu, dar reluarea sa este scoasă de Cerniauskas! 


22:19 Șase minute de prelungire sunt arătate de la margine. Paul Anton are ceva probleme medicale, dar revine pe teren. Tensiunea acumulată explodează, iar Dănciulescu e la un pas de bătaie cu un stelist. Mai sunt patru minute din Derby de România! Am uitat să vă spunem, Tade a intrat pe teren în locul lui Adi Popa.


22:15 HAMROUN ȘI FILIP, ELIMINAȚȚI! Minutul 86 aduce o dublă eliminare. Hamroun, Steliano Filip și Anton sunt implicați într-o ceartă la marginea terenului, fundașul stânga al lui Dinamo pare să fie eliminat după o lovitură cu cotul, iar algerianul după ce vede două cartonașe galbene, unul pentru duelul fizic în care a fost implicat și unul pentru proteste.


22:10 GOOOOL DINAMO! Rotariu centrează din partea stângă, Bicfalvi vine lansat, sare mai bine decât Papp, reia cu capul și, pentru prima dată în acest meci, Niță rămâne fără replică! Execuție superbă a fostului golgheter din Ucraina și cred că e seara în care Anghel Iordănescu, aflat în înaltul tribunei, descoperă, dacă nu a făcut-o deja, un fotbalist care nu are cum să lipsească de la EURO.


22:07 NIȚĂ‚ E OMUL MECIULUI! Tamaș face un henț stupid, la un duel cu Gnohere, iar Dinamo primește o lovitură liberă de la 17 metri, perfectă pentru dreptul lui Bicfalvi. Mijlocașul bate foarte bine, spre vinclu, peste zid, dar Niță sare incredibil, respinge, apoi se lovește de bară. Clar, portarul Stelei a fost cel mai bun om de pe teren și doar o gafă imensă ar putea schimba asta.


22:02 Scăpat de eliminare, Pintilii iese de pe teren, după o intrare tare a lui Batin. Intră Bourceanu. Mută și Rednic, cu feroezul Bartalsstovu în locul lui Palic.


21:59 Rotariu și Tamaș oferă un mic moment tensionat. Tânărul dinamovist îl împinge pe fostul component al echipei din Ștefan cel Mare, iar acesta nu rămâne dator și-l lovește ușor, fără minge. Rednic schimbă din nou, cu Gnohere în locul lui Essombe.


21:53 BARĂ‚ BICFALVI! Mijlocașul lui Dinamo prinde un șut superb, de la 25 de metri, dar Niță are o nouă intervenție superbă, deviază puțin mingea, care se oprește în transversală. Imediat, Chipciu eșuează lamentabil pe contraatac, iar Hațegan e pus în fața celei mai importante decizii a meciului. Pintilii îl faultează dur pe Palic la marginea careului de 16 metri, dar arbitrul nu-i acordă al doilea cartonaș galben, așa cum ar fi trebuit. 


21:50 Steaua face un mic pas în spate, la adăpostul avantajului de un gol. Chiar și așa, Batin găsește momentul pentru a ieși la rampă: trage de la distanță, puțin pe lângă poarta lui Niță. Pe contraatac, Adi Popa finalizează o acțiune frumoasă, dar Cerniauskas respinge.


21:44 O degajare precisă a lui Niță și o deviere superbă a lui Adi Popa îl ajută pe Chipciu să-și arate din nou limitele. Contraatacul promițător al Stelei se stinge rapid, după ce șeptarul gândește lent, apoi simulează o lovitură din partea lui Puljic și cade în careu. În continuare, cu riscul de a ne repeta, Dinamo produce foarte puțin la mijlocul terenului, iar Essombe e izolat între Tamaș și Varela. Intrarea lui Batin nu a schimbat cu nimic jocul echipei lui Rednic!


21:38 Reghecampf a ghicit foarte bine din punct de vedere tactic. În marea majoritate a timpului, Pintilii l-a blocat exemplar pe Bicfalvi, iar startul reprizei secunde confirmă superioritatea steliștilor la mijlocul terenului. Odată cu intrarea lui Muniru, misiunea lui Anton va fi și mai dificilă. Niță cade rău după un duel cu Paul Batin. Ar fi un adevărat ghinion pentru portarul Stelei să nu mai poată continua, după o primă repriză de excepție.


21:33 A început repriza a doua. Rednic a mutat la pauză, cu Batin în locul lui Romario Kortzorg.


21:16 Ieșirea lui Marica și intrarea lui Muniru nu schimbă sistemul Stelei. Chipciu trece vârf, ghanezul joacă la închidere alături de Pintilii, Stanciu e mijlocașul ofensiv, Adi Popa joacă în dreapta, iar Hamroun în stânga. Pauză în Ștefan cel Mare, după 45 de minute în care Steaua a avut inițiativa.


21:14 Bomba lui Sulley! La câteva secunde de la intrarea pe teren, Muniru a prins un șut senzațional, de la 25 de metri, din vole. Cerniauskas a fost, însă, atent și a respins. Steaua domină meciul, iar Dinamo găsește cu greu drumul spre careul lui Florin Niță.


21:11 De altfel, accidentarea la genunchi l-ar putea costa pe Marica nu mai puțin de un milion de euro. Așa cum ProSport a dezvăluit în exclusivitate, în contractul dintre atacant și Steaua există o clauză conform căreia Marica nu va încasa prima de Liga Campionilor dacă apar „agravării ale problemelor de la genunchiul drept”, adică exact cel care l-a făcut să iasă de pe teren!


21:08 S-a accidentat Marica! Genunchiul drept al atacantului stelist a cedat în minutul 37, după ce fostul vârf de la Stuttgart a pătruns în careu și a șutat la colțul lung, pe lângă poartă. Imediat după execuție, Marica s-a ținut de genunchiul cu probleme, a dat apoi senzația că ar avea probleme la coapsă, dar reluările arată că genunchiul drept e cel cu probleme. Marica a cerut schimbare, iar Reghecampf l-a trimis în teren pe Sulley Muniru.


21:02 Ritmul jocului mai scade puțin, iar Steliano Filip e aproape să rămână fără picior atunci când încearcă să centreze, dar gazonul îi joacă feste. Galeria Stelei se comportă puțin ciudat, în sensul că nu-și încurajează favoriții și poartă doar un duel cu fanii lui Dinamo. De altfel, supoterii de la Sudul dinamovist nu au ezitat să-i ironizeze pe rivali: „Vizavi nu sunt rivalii adevărați, sunt o adunătură de cumpărați”, e mesajul ultrașilor.


20:55 Puljic pasează neglijent în spate, Chipciu recuperează, dar se pierde cu firea și trimite slab pentru Marica. Dinamo are probleme mari la mijlocul terenului, unde scapă foarte greu de presiunea Stelei. Atunci când o fac, însă, băieții lui Rednic sunt mai mereu periculoși. Niță ajunge la trei intervenții, după ce reține șutul lui Palic deviat de Varela. E minutul 25 și putem spune că asistăm la un derby în adevăratul sens al cuvântului: e spectacol atât pe teren, cât și în tribune.


20:51 NIȚĂ‚ X2! Portarul Stelei mai are un reflex foarte bun, la cea mai mare ocazie a meciului. Bicfalvi vine direct pe fundașii centrali adverși, strecoară mingea printre Tamaș și Varela, iar Essombe scapă singur cu portarul. Atacantul preferă o execuție plasată, cu latul, iar Niță nu-și pierde cumpătul și respinge. De remarcat pasa lui Bicfalvi, dar și fragilitatea Stelei în centrul apărării.


20:49 BARĂ‚ CHIPCIU! O greșeală a lui Bicfalvi la mijlocul terenului oferă Stelei un atac periculos. Mingea ajunge la Chipciu, care ia acțiunea pe cont propriu, șutează, dar Cerniauskas respinge în bara transversală. Fază frumoasă a celui mai bine plătit fotbalist din Liga 1.


20:45 NIȚĂ‚! Dinamo dă replica imediat și are o ocazie imensă. Bicfalvi reia din centrul careului de 16 metri, mingea e deviată de Varela, îl pune pe picior greșit pe Niță, dar portarul Stelei are o intervenție incredibilă. De jos, reușește să blocheze șutul lui Romario Kortzorg, venit din doar doi metri.


20:43 GOOOOL STEAUA! Fără să exagerăm, tocmai am văzut unul dintre cele mai frumoase goluri ale campionatului! Stanciu, Pintilii și Marica au năucit pur și simplu mijlocul lui Dinamo, cu câteva pase din prima, decarul l-a lansat pe Hamroun, care a fost ținut în joc de Filip, iar algerianul a marcat cu un șut cu stângul, la colțul lung. Început superb de meci!


20:37 Ocazie Marica! Steaua începe din nou mai bine, Stanciu ridiculizează un adversar în tușă, Pintilii centrează elegant, cu exteriorul, iar mingea trimisă de Papp îl găsește în poziție bună pe Marica. Fostul dinamovist încearcă o foarfecă, dar dă pe lângă minge. Între timp, spiritele se încing: Pintilii vede cartonaș galben pentru o intrare violentă la Bicfalvi, iar Essombe e avertizat și el, după ce îl calcă pe Nicușor Stanciu.


20:33 Spectacol. E cuvântul de ordine în PCH, care pune în scenă un frumos spectacol pirotehnic. „Din cenușă să renască un mare Dinamo” e mesajul afișat de suporterii echipei lui Mircea Rednic.


20:30 A început meciul! Marica și Chipciu au inițiat primul atac al Stelei.


20:20 10 minute până la meci. Contul oficial de Facebook al Stelei e mândru nevoie mare de faptul că fanii au venit la meci, motiv pentru care au încărcat și un filmuleț în care marea rivală e înjurată de jucători și galerie. Cam așa înțelege clubul lui Becali că se fac lucrurile 🙂


 

Posted by FC Steaua Bucuresti on Sunday, March 6, 2016


20:15 Foaia de joc a partidei. Nu e o surpriză că și de data asta numele feroezului Bartalsstovu e scris cu o literă în minus 🙂 4-1-4-1 e sistemul trecut pe foaie de dinamoviști și trebuie să spunem că sunt șanse ca atât Bicfalvi, cât și Palic să joace mai sus decât Anton.


 


20:07 E, în sfârșit, derby! Venirea suporterilor Stelei animă meciul din Ștefan cel Mare. Până să înceapă duelul jucătorilor, galeriile se întrec în scandări în tribună. PCH-ul, care pare că a pregătit o coregrafie impresionantă, îi taxează pe rivali, care nu uită de marea manifestație a PSD-ului, la care au luat parte și fanii lui Dinamo.

Dacă în tribune e război, la tribuna oficială e pace. Pace între doi oameni care, la nivel declarativ, au avut ceva dispute. Selecționerul Anghel Iordănescu vede meciul împreună cu Vali Argăseală.


19:52 Steaua e „mai favorită” decât în Cupă. Nu o spunem noi, ci cotele oferite de bookmakeri. Dacă joi cota Stelei a fost pe la 2.5 și a urcat mult înaintea meciului, situația s-a inversat. Victoria Stelei ar aduce pariorilor de două ori mai mulți bani decât au mizat, iar cotele pe victoria campioanei sunt în scădere.


19:35 MM Stoica e și el la meci. Îl va privi de la tribuna oficială, dintre dinamoviști.

Dacă delegarea lui Radu Petrescu la meciul de joi, din Cupă, a produs câteva nemulțumiri, astăzi lucrurile stau cu totul și cu totul altfel. Ovidiu Hațegan, cel mai bun arbitru român al momentului, va fi la centru, iar Octavian Șofre și Sebastian Gheorghe se vor afla la cele două tușe.


19:20 Fanii Stelei au intrat în stadion! Pentru că MM Stoica nu a reușit să-i convingă chiar pe toți membrii Peluzei Nord să se întoarcă lângă echipă, sectorul rezervat galeriei oaspete nu va fi plin. Valeriu Argăseală a cerut 600 de bilete pentru fanii Stelei, dar informațiile din Ștefan cel Mare ne spun că aproximativ 300 de fani îi vor susține pe Chipciu și compania. De altfel, suporterii sunt îmbrăcați în negru, iar apariția jucătorilor la încălzire a fost primită cu aplauze.


18:59 Rednic, ofensiv! Colegii de la Gazeta Sporturilor anunță echipa cu care Dinamo va ataca Marele Derby. Revine Steliano Filip, Bicvalfi e titular, iar Essombe și Romario joacă din primul minut. Singurul semn de întrebare este legat de al doilea mijlocaș defensiv, de lângă Anton, post pe care, probabil, îl vor ocupa, cu rândul, Palic și Rotariu. Cert e că se anunță spectacol, având în vedere echipele de start.


18:29 VIN FANII! Așa cum probabil știți, Peluza Nord a uitat de disensiunile privind marca Steaua și, călăuzită de zicerile lui Mihai Stoica, s-a întors alături de echipă. Fanii s-au strâns deja ca pe vremuri, iar Digi Sport scrie că aproximativ 300 de suporteri merg, în grup compact, spre stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare. 


Foto: DigiSport.

Cât despre echipa lui Reghecampf, Gebhart și Kharja rămân, la fel ca în meciul din Cupă, în afara lotului. Pe banca de rezerve va fi, însă, tânărul Doru Popadiuc, cel care reprezintă, alături de Tade, una dintre cele două soluții ofensive ale lui Reghecampf, în cazul în care planul de bază dă greș. Cojocaru, Râpă, Momcilovic, Bourceanu, Muniru, Popadiuc și Tade sunt rezervele Stelei.


18:21 Avem echipa Stelei! Reghecampf începe cu un sistem ofensiv, în care își vor găsi locul atât Stanciu, cât și Chipciu, Hamroun și Marica. Niță – Papp, Varela, Tamaș, Toșca – Pintilii – A. Popa, Stanciu, Chipciu, Hamroun – Marica e formula aleasă de antrenorul Stelei.


18:05 Bună seara! Două ore și 30 de minute ne despart de un nou meci Dinamo – Steaua. Știți voi, meciul acela în care se dă totul, în care se joacă cu cărțile pe masă, iar orgoliile sunt mai presus de orice. Începem, așadar, un alt live blog care se va termina târziu în noapte, și după care unii colegi de muncă vor avea de suferit a doua zi la birou. Până vom afla rezultatul partidei, vă prezint mesajul lui Lucian Sânmărtean, intrat și el în atmosfera de derby.


Prima manșă a semifinalelor Cupei României a adus un meci cu puține lucruri remarcabile între Dinamo și Steaua. Acel 0-0 de pe Ștefan cel Mare pare totuși să rămână un rezultat trecut și irepetabil în Liga 1, dacă ne luăm după declarațiile post-meci ale celor două părți. Marele Derby al României va avea un nou episod duminică, de la 20:30, atunci când Dinamo și Steaua se vor întâlni pe același teren, de data aceasta în prima etapă a playoff-ului Ligii 1. Deși nu o recunosc deschis, cei doi antrenori consideră jocul ce va urma mult mai important decât partida din Cupă, motiv pentru care în cele două echipe de start vor apărea schimbări importante. Dacă pentru gazde lucrurile se modifică și datorită revenirilor după suspendări și accidentări, Laurențiu Reghecampf aproape că va schimba liniile ca la hochei, introducând pe teren vedetele menajate în meciul de joi.

 


Dinamo – Steaua 0-0 la finalul celor 90 de minute, un scor pe care fanii celor două echipe nu îl mai vor repetat și în partida de duminică, din prima etapă a playoff-ului Ligii 1. Foto: Alexandru Dobre / Mediafax


Apărarea lui Rednic completată cu o piesă de bază, Reghecampf modifică masiv

Chiar dacă Dinamo a avut probleme serioase în a rezista Stelei în primele 45 de minute din Cupă, handicapul a fost dat de slăbiciunile arătate de fotbaliștii din bandă. Cu Puljic-Mevjla la turație maximă formând unul dintre cuplurile foarte bune de centrali din Liga 1, Mircea Rednic va face corecturi pe benzi, acolo unde Steliano Filip va reveni în locul lui Vlad Olteanu. Sergiu Hanca este suspendat și în locul său ar putea apărea Marc.

Dacă pentru Mircea Rednic lucrurile sunt clare în ceea ce privește defensiva, pentru Laurențiu Reghecampf situația e diferită. Antrenorul campioanei are la dispoziție foarte multe soluții pentru organizarea apărării, iar formula folosită în Cupa României este departe de cea de bază. Enache este suspendat și în locul lui ar putea fi introdus Râpă, în timp ce Toșca poate reveni pe stânga în locul unui Momcilovic care a jucat modest. Fernando Varela, piesă de bază în „11”-le Stelei va face cuplu în centrul defensivei alături de Gabi Tamaș, acesta din urmă având o evoluție apreciată în Cupă.


Hanca (în roșu, în dreapta) a avut probleme serioase în a-i face față algerianului Hamroun în banda dreaptă a apărării dinamoviste. Acum, este suspendat și locul lui ar putea fi luat de Marc. Foto: Alexandru Dobre / Mediafax


Singurii jucători care au impresionat în Cupă, titulari duminică în playoff-ul Ligii 1

Între puținii remarcați ai meciului din Cupa României au fost Eric Bicfalvi și Nicușor Stanciu. Ambii au jucat ceva mai mult de jumătate de oră și au reușit să producă panică la porțile lui Cojocaru, respectiv Cerniauskas. În mod normal, cei doi vor fi titulari duminică în liniile de mijlocași ofensivi care vor sprijini atacanții. Și numele acestora din urmă vor fi altele față de jocul de joi. Ciprian Marica va reveni la Steaua după ce a fost menajat de Reghecampf, în timp ce Dinamo va merge pe Essombe, cel care pare mai în formă în acest start de 2016.


Gregory Tade, singurul jucător din această imagine care are șanse foarte mici să mai fie în echipa de start a meciului Dinamo – Steaua de duminică. Foto: Alexandru Dobre / Mediafax

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele