Acum e oficial: Bratu, OUT de la Dinamo! Prima reacție: „Asta regret”

Acum e oficial: Bratu, OUT de la Dinamo! Prima reacție:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Bratu (38 de ani) nu mai este antrenorul lui Dinamo. Tânărul tehnician a recunoscut că luni va parafa cu Ionuț Negoiță încetarea contractului care-i expira în 2020, apoi a vorbit destul de deschis din postura de fost antrenor al „câinilor”. La scurt timp, Dinamo a anunțat despărțirea printr-un comunicat oficial.

UPDATE 11:20 Dinamo a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, că Florin Bratu nu mai e antrenorul echipei. Negocierile s-au purtat rapid, după ce lui Bratone i s-a promis că va primi toți banii până la finalul contractului: „Mulțumim, Florin Bratu!

FC Dinamo București anunță prin intermediul site-ului oficial încheierea raporturilor contractuale, de comun acord, cu antrenorul principal Florin Bratu, după ultimele rezultate înregistrate de echipa din Ștefan cel Mare în Liga 1.
Numit la conducerea tehnică în luna februarie a acestui an, Florin Bratu a debutat pe banca roș-albilor în sferturile de finală ale Cupei României, 0-1 cu CS U Craiova, a adunat 11 victorii, o remiză și două eșecuri, sezonul trecut, în 14 partide programate în campionat (play-out) și trei victorii, o remiză și cinci înfrângeri în nouă etape disputate în această ediție de campionat.

Clubul din Ștefan cel Mare îi mulțumește public fostului antrenor principal Florin Bratu pentru activitatea pe banca tehnică a dinamoviștilor.

Iulian Mihăescu și Silviu Ion (antrenori secunzi), Cătălin Grigore (antrenor portari) și Liviu Rusu (preparator fizic) se vor ocupa de pregătirea echipei înaintea meciului cu Dacia Unirea Brăila, din Cupa României, a anunțat conducerea clubului.

Partida Dacia Unirea Brăila vs Dinamo București, contând pentru șaisprezecimile Cupei României, se va disputa marți, 25 septembrie (ora 21:30), într-o singură manșă, pe stadionul „Oțelul” din Galați. Mult succes în carieră, Florin Bratu!”, e mesajul „câinilor”.
 


Știrea inițială:

„Mâine (n. red – luni) mă voi întâlni cu cei din conducere și vom discuta mai mult. Acum e dificil să vorbesc, dar e cert că azi nu voi merge la antrenament. Mâine vom ști exact încotro mergem”, a declarat Bratu, duminică dimineață, la Digi Sport.

Apoi, antrenorul a pus plecarea de la echipă pe seama unor decizii proaste pe care le-a luat de-a lungul ultimelor luni: „Normal că regret că s-a ajuns aici, normal că regret și anumite decizii pe care le-am luat ca antrenor al lui Dinamo. Sunt lucruri pe care le puteam face mai bine, asta este, sunt antrenor tânăr, la început de drum, dar sunt ambițios. Din păcate, n-am luat niște decizii pe care trebuia să le iau mai devreme și care în timp s-au întors împotriva mea ca un bumerang. Dar, a fost o experiență care mă va ajuta în perioada următoare a carierei mele”, a punctat Bratu.

Odată plecat, Bratu a vorbit despre cele întâmplate imediat după meciul pierdut cu Poli Iași (1-0), la finalul căruia l-a atacat direct pe Dan Nistor. Nicio urmă de regret, susține Bratone: „Nu regret ce am spus la Iași! Este ceea ce am simțit, este purul adevăr, am fost conștient atunci după meci, așa că nu am ce să regret. Numai că, din iubire pentru Dinamo și din credința că se pot rezolva lucrurile cu vorba bună, toate aceste chestiuni s-au întors împotriva mea ca un bumerang”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele