Lucian Ionescu, ofițerul de presă al Rapidului, a acuzat probleme cu inima

  • Publicat:
  • Actualizat:

Lucian Ionescu, ofițerul de presă al clubului Rapid, a avut în această dimineață probleme cardiace. Oficialul giuleștean a acuzat probleme cu inima și a intrat în fibrilații puternice. În urma apelului telefonic, un echipaj al ambulanței s-a deplasat la locuința sa pentru a-l stabiliza din punct de vedere medical.

Ionescu și-a revenit, însă va rămâne în continuare sub supravegherea medicilor. El a mai avut astfel de probleme medicale și în toamna anului trecut, după partida câștigată de Rapid cu 1-0 contra Dunării Galați, medicii fiind nevoiți să facă manevre de resuscitare. Oboseala și stresul sunt cauzele acestor fibrilații. Lucian Ionescu a suferit o operație pe cord deschis în 1997.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News

Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele