Lovitură dată de Gică Hagi pe piața transferurilor. Ce jucător a luat la Viitorul Constanța

Lovitură dată de Gică Hagi pe piața transferurilor. Ce jucător a luat la Viitorul Constanța
  • Publicat:
  • Actualizat:

Kevin Boli (24 de ani) este noul jucător al Viitorului, susțin surse apropiate de echipa lui Hagi. Fundașul central francez, care poate evolua și în banda dreaptă, a jucat ultima dată la Mouscron-Peruwelz, un club din prima ligă belgiană, și a semnat pe trei ani cu Viitorul

Cu 10 puncte după șase etape, Viitorul lui Hagi ocupă poziția a treia în clasamentul Ligii 1, având un start excelent de sezon, cu două victorii – cu ASA Târgu Mureș și CSU Craiova – și cu patru egaluri. Dar Hagi e încă nemulțumit de randamentul defensiv al echipei sale – a doua cea mai slabă apărare din campionat, cu opt goluri primite. Astfel că a căutat întăriri, pe care le-a și făcut în cursul dimineții de vineri.

Potrivit unor surse apropiate de echipa de la Ovidiu, Viitorul l-a transferat azi pe fundașul central francez Kevin Boli (24 de ani). Cotat la 600.000 de euro de transfermarkt.com, Boli e un jucător născut la Lens, care s-a format, însă, la academia lui Sedan. A debutat la 20 de ani în Ligue 2, unde a jucat 45 de meciuri pentru Sedan, după care s-a transferat la Mouscron-Peruwelz, în 2013, promovând în prima ligă belgiană. A jucat 17 meciuri în Jupiler League, fiind integralist în meciuri jucate contra lui Brugge, Anderlecht sau a campioanei Belgiei, Gent. Boli a semnat pe trei ani cu echipa lui Hagi.

Interesant e că noul jucător al lui Hagi face parte dintr-o familie de fotbaliști. Tatăl său, Roger Boli, a jucat la Auxerre, Lille, Lens, Le Havre, Walsall sau Dundee United, în timp ce unchiul său, Basile Boli, a fost selecționat de 45 de ori în naționala Franței, jucând pentru Auxerre, Marseille, Rangers și Monaco.

Tags:
Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior sunt unice | FOTO
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior sunt unice | FOTO
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
CUTREMUR în showbiz! Cristina Cioran e însărcinată din nou cu Alex Dobrescu, deși are ordin de restricție împotriva lui: „Am sărbătorit toată ziua”
CUTREMUR în showbiz! Cristina Cioran e însărcinată din nou cu Alex Dobrescu, deși are ordin de restricție împotriva lui: „Am…
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie.
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără ce ne ia statul"
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Vladimir Putin vrea să facă pace. Vestea pe care o aștepta toată Planeta: Noi suntem dispuşi
Vladimir Putin vrea să facă pace. Vestea pe care o aștepta toată Planeta: Noi suntem dispuşi
Descoperirea secolului! Breaking news!
Descoperirea secolului! Breaking news!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Putin ar fi dispus să oprească războiul dacă poate păstra teritoriile cucerite până acum
Putin ar fi dispus să oprească războiul dacă poate păstra teritoriile cucerite până acum
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să primească un asemenea salariu
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să…
×