VIDEO REZUMAT** Podium cu surprize: ploieștenii sunt pe 3! „U” Cluj – Astra 1-3

  • Publicat:
  • Actualizat:

Seto și Budescu, ultimul cu două reușite, au marcat golurile prin care Astra a anulat penalty‑ul transformat de Dinu

Fanii Universității Cluj par să se mobilizeze mai bine la mitinguri decât la meciuri. Au defilat zile întregi pe străzile orașului pentru ca echipa să nu plece la Buzău, dar ieri au lipsit din nou de pe stadion. Doar vreo 2000 de oameni și-au făcut timp să vină la meciul cu Astra. Dulca era neînvins de patru meciuri, iar Mulțescu avea maximum de puncte de la venirea sa la Astra.

Lung jr și Mățel, lăsați pe bancă

Cu Silviu Lung jr și Mățel pe bancă, Astra a început perfect la Cluj și Seto a înscris în urma unei lovituri de cap, după mingea aruncată peste apărarea lui „U” de Mureșan (4). Clujenii au revenit rapid în joc, după ce Găman l-a faultat în careu pe Dos Santos, iar Dinu a înscris din penalty (9). De la egalare, ocaziile mari au fost la poarta lui Balauru, care a respins reluarea lui Fatai (14), iar Nicola și Christou au scos de două ori de pe linia porții șuturile lui Ivanovski (41). În reflexie, „U” a fost periculoasă prin Dos Santos (31, 33). În partea a doua, ardelenii au lăsat impresia că dețin controlul, dar au ratat prin același Dos Santos (52, 55). Totuși, golul a venit tot la poarta lui Balauru, care n-a ajuns o minge expediată de Seto, iar Budescu a înscris pentru bilanțul perfect al lui Mulțescu (75).

În prelungiri, același jucător avea să-l liniștească total pe antrenorul care n-a pierdut niciun punct din momentul în care și-a pus semnătura pe contractul cu Astra.

Pentru că LPF refuză să omologheze arena din Giurgiu, oficialii Astrei amenință că nu se vor prezenta la meciul cu Gaz Metan, partidă programată la Ploiești pe 23 septembrie

Am primit o hârtie și dacă nu achităm datoriile până la meciul cu Dinamo nu putem juca pe Cluj Arena. Marți vom ști unde vom juca
Ana Maria Prodan, președinte „U” Cluj

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei


Echipele de start:

U” Cluj: Balauru – Krumov, Erico, Paraskevas, Nicola – V. Gheorghe, Muzac – Paulinho, V. Dinu, Dos Santos – Cleiton

Rezerve: Matache, Ciupe, Lupu, A. Popa, Szilagy, Pătrașcu, M. Roman

Astra Ploiești: Gavrilaș – Melinte, Găman, B. Youssef, Junior Morais– G. Enache. A. Mureșan, T. Seto, Seidu – Ivanovski, Fatai

Rezerve: S. Lung, Tembo, Vădrariu, V. Budescu, S. Nogo, A. Mățel, William Amorim


Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele