Două pentru locul doi!** FCM Tg. Mureș-Rapid 0-2! VIDEO REZUMAT

  • Publicat:
  • Actualizat:

Giuleștenii s-au întrecut în ratări în Ardeal, dar au reușit să treacă peste CFR în clasament cu ajutorul lucidității lui Grigorie și Teixeira: 2-0 cu Târgu Mureș

La Târgu Mureș nu e ca la Varșovia. Galeria ardelenilor nu afișează trei coregrafii diferite și nici nu sperie jucătorii adverși cu țipetele ei, precum cea a ultrașilor polonezi, ci aruncă trei cuvinte pe o pânză albă și își încurajează molcom echipa. Avantaj Straton! Sau cel puțin așa ar fi logic, dar goalkeeperului îi tremură în continuare mânușile. Cu Legia n-a intrat pe teren de teamă, acum n-a mai avut încotro. Ai lui l-au protejat suficient și Rapid a plecat cu trei puncte din Ardeal

Bozo cu centrările, Surdu cu ratările
Cu piesele de bază mai mult prin tribune, băieții lui Răzvan nu arată rău. Sunt vii și stau mai mereu cu fața spre Albuț. Toți mai puțin Apostol, care și-a format un obicei din a-și fixa propria poartă și de a pasa obsedat înapoi. Pirlo, uită-te și învață de la Iulică! Bozovic e greu de oprit pe stânga și din fuga lui dezinvoltă încep primele ocazii ale Rapidului. Două centrări excelente pentru Surdu (1, 7) continuate de execuții execrabile. Vine și rândul lui Pancu (15, 27), tot de două ori, și atacul giuleștenilor devine comic. Ardelenii trăiesc și ei prin contrele conduse de Pădurețu. Mijlocașul se desprinde des din barajul de cinci pus la centru de Trombetta și aduce pericol pentru Straton. Câteva șuturi și o foarfecă din colțul careului, contribuția lui Pădurețu Plus un henț în careu clar al lui Marcos pe care Augustus nu l-a văzut (11).

Minutul inspirației
Surdu a mai bifat o ratare imensă când Deac a centrat și Pancu i-a lăsat elegant mingea ca el să-l ia la țintă pe Albuț. Răzvan s-a prins că finu’ nu prinde o zi bună și a băgat gleznele fine. La fix un minut de la schimbare, mingea blondului adus din Germania a trecut peste toată apărarea gazdelor ca să-l găsească liber pe Grigorie. Două încercări pentru Fane până ca mingea să intre în plasă și Rapid să treacă pe doi! Nu fără ca Straton să tremure din nou cam de fiecare dată când ardelenii i-au călcat careul. Teixeira l-a liniștit și a închis meciul cu un calm tipic jucătorului cu sclipire (78).

CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
S-A DECIS PLATA a 3.000 de lei de persoană. Banii intră direct PE CARD înainte de Paște
S-A DECIS PLATA a 3.000 de lei de persoană. Banii intră direct PE CARD înainte de Paște
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen