Rapid – Craiova 0-0!** Don Silvio, ultimul naș

Rapid - Craiova 0-0!** Don Silvio, ultimul naș
  • Publicat:
  • Actualizat:

În studioul Giulești se filmează Rapid – Craiova 0-0, cel mai
bun reality-show cu buget redus. Aici totul e natural, pentru că
Rapidului a refuzat întotdeauna pudra, înainte ca reflectoarele
să-i lumineze fața.

Așadar, problemele tehnice sunt inerente peste tot, nu doar pe
teren. Alinarea vine însă mereu din peluza care, meci de meci, ia
supradoză de fulare și steaguri. Oltenii știu că au un rol secundar
în platou, dar mizează pe câteva replici istețe culese din „The
Godfather”, filmul care creionează cel mai bine relația Craiova –
Giulești. Asta chiar dacă Michael Costea „Corleone” stă la început
doar pe banca pe a cărei copertină e gata să sară la fiecare fază
antrenorul-simbol-suporter al giuleștenilor. „Serie B,
Craiova Serie B”
, e cântecul pe care Universitatea trebuie
să-l suporte de fiecare dată când se apropie de poarta lui
Bornescu. Să fie asta explicația pentru un singur șut alb-albastru
trimis de Stoica (30) într-o repriză în care și scaunele din peluza
goală și-au pus mâinile la ochi?

Un
oltean, Silvică, și 11 rapidiști

Se stinge lumina în studio, e pauza de dinaintea pauzei și
scurtcircuitul cu efect întârziat pe care-l așteaptă Șumudică și ai
lui. Se aprind becurile: rapidiștii tot fără fard, oltenii tot fără
tupeu. Herea reia din cădere de la 10 metri, Silviu Lung scoate cu
mâna dreaptă întinsă la maximum. Herea trimite cu capul pe scurt,
Silvică apără din nou! V-ați plictisit? Nu e cazul! Sburlea
țintește vinclul doar ca să-l urmărească pe goalkeeper-ul Craiovei
în plonjon. „Știința” e vie doar între barele porții lui Lung, în
timp ce ridurile giuleștenilor sunt vizibile chiar și la lumina
chioară care aduce amintiri pariziene. Într-o lume artificială,
giuleștenii arată cât de natural poate să fie chinul.

Cei aproximativ 50 de fani ai Craiovei prezenți aseară la meci l-au
înjurat pe Mihai Costea: „Lasă-ne! Ia-l și pe frati-tu la
Steaua. Craiova joacă mai bine fără voi”
, au scandat
suporterii

La meciul dintre Rapid și Universitatea Craiova au fost
prezenți Cosmin Contra și Ionel „Jerry” Gane, ambii beneficiind de
faptul că zilele acestea se desfășoară cursul Școlii de antrenori
de la FRF

REACȚIE
Șumi, nervos în tribună

Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, și-a ispășit aseară ultima
etapă de suspendare după show-ul pe care l-a făcut la meciul cu Gaz
Metan Mediaș (2-1). Șumi a luat loc în mijlocul suporterilor
vișinii, de unde a încercat să dea indicații pe toată durata
meciului. La pauză, în timp ce îi dădea anumite sfaturi tactice lui
Grigorie – jucător ce a intrat în partea a doua – , antrenorul a
fost inoportunat de un fan care începuse să-l certe și el pe
mijlocașul Rapidului. Reacția lui Șumudică? „Îți dau ție
geacă, să fii tu antrenor în locul meu?! Ce zici de
asta?!”
, moment în care suporterul a bătut în
retragere.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
Cât a costat sicriul lui Costel Corduneanu? ”Stăpânul Moldovei”, înmormântare cu fast în cimitirul unde își doarme somnul de veci Ion Creangă
Cât a costat sicriul lui Costel Corduneanu? ”Stăpânul Moldovei”, înmormântare cu fast în cimitirul unde își doarme somnul de veci…
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen