Supraviețuitorii din infern:** Petrolul – Steaua 1-2! Nikolic și ‘Lato’ au întors meciul

Supraviețuitorii din infern:** Petrolul - Steaua 1-2! Nikolic și 'Lato' au întors meciul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a învins cu 2-1 după ce a fost condusă, reușind să depășească o echipă solidă care a avut de partea sa și-un public minunat

Cine căuta război aseară, la Ploiești, pe „Ilie Oană”, a făcut-o degeaba, asta dacă lăsăm de-o parte coregrafia gazdelor. Steaua – Petrolul a fost un meci de fotbal. Un joc bun, chiar, deși tehnic nu a excelat, dar încrâncenarea, ritmul și disciplina etalate au încântat.

Rednic îi amenința pe roș-albaștrii înaintea jocului, iar încrederea pe care „Puriul” o afișase și-a găsit explicația în startul exploziv al fotbaliștilor pe care îi pregătește. Fără Cristea și Grozav, probabil cei mai alintați fotbaliști ai Petrolului, dar și fără vreun distrugător veritabil la mijlocul terenului, gazdele au mers țintă spre poarta lui Tătărușanu. Hamza (6) îl curtează pe Tătărușanu cu un șut de la 20 de metri, din lovitură liberă, dar ratează ținta, iar apoi Marinescu se sperie de ieșirea portarului Stelist la 11 metri (7) și nu reușește să-și păcălească fostul coleg. Bokila încearcă și el o șarjă, dar, singur la 40 de metri, este ajuns până în careu de Chiricheș, își închide unghiul și șutează în plasa laterală (16). Aclimatizarea steliștilor se dovedea astfel dificilă. Cumva normal, pentru că, să fim serioși, orice neutru prezent aseară printre cei 14.000 de fani ai Petrolului poate depune mărturie fără riscul sperjurului că pe „Ilie Oană” se pot turna filmele cu scene din iad.

Nikolic, omul potrivit la locul potrivit

Roș-albaștrii au însă anvergură și chiar dacă morișca pregătită de Reghecampf dă în gol când și când, calitatea jucătorilor poate fi decisivă și atunci când contorul greșelilor neforțate făcute de steliști este dat peste cap. Chipciu dă primul tonul, ca mai mereu în ultima vreme. Șutează de la 16 metri (23), Bornescu respinge neconvingător, dar Nikolic, venit pe respingere, îl ia la țintă pe portar, iar Galamaz respinge de pe linia porții. Doar un avertisment palid, însă. Vulcanul erupe în minutul 38, Bokila fiind instigatorul. Acesta înscrie simplu, de la 7 metri, după ce Cristescu a profitat de gafa în marcaj făcută de Georgievski și a reușit să-i recentreze congolezului mingea bine așezată de Boudjemaa. Isteria se stinge rapid. Tănase se strecoară în centru, înțeapă magistral o minge pentru Chipciu, vitezistul trage iar în Bornescu, dar Nikolic nu irosește și a doua șansă pe care portarul i-o oferă și împinge mingea în plasă (45).

Bokila merita să fie eliminat

A doua repriză începe tot cu steliștii la pupitrul de comandă. Tănase trimite un trasor de la 25 de metri, dar puțin pe lângă, iar câteva minute mai târziu este pedepsit de Bokila, care îl contrează dur, întârziat. Africanul scapă nepedepsit, deși intrarea lui cerea eliminarea. Latovlevici își răzbună însă colegul de flanc și, insinuat la marginea careului mic, lobează peste Bornescu o centrare excelentă a lui Bourceanu.

Petroliștii din tribune nu amuțesc, dar își pierd din intensitate, la fel ca și favoriții pe gazon. Bokila încearcă încă o dată răbdarea lui Avram cu un fault de cartonaș roșu la Chiricheș, dar îl vede doar pe cel galben. Hamza ratează șansa egalării (80), cu un șut trimis peste, din centrul careului, fără să fie presat, iar Steaua își conservă poziția privilegiată din clasament și trece peste un nou „cui” al campionatului.

INTRĂ‚ AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE TEXT AL MECIULUI PETROLUL – STEAUA


PETROLUL 4-4-2: Mircea Bornescu – Achim, Galamaz, Geraldo, Guilherme – Oprița, Marinescu, Boudjemaa, Marian Cristescu – Hamza Younes, Bokila

Rezerve: Hamutovski, Manassem Yamissi, Mendy, Hoban, Adrian Cristea, Gicu Grozav, Vlăduț Morar

STEAUA 4-2-3-1: Tătărușanu – Georgievski, Chiricheș, Szukala, Latovlevici – Pintilii, Bourceanu – Chipciu, Rusescu, Tănase – Nikolic

Rezerve: Stanca, Filip, Mihai Costea, Prepeliță, Martinovic, Adi Popa, Adi Rocha


UPDATE 20.50: În aceste momente a intrat și galeria Stelei pe stadion, moment în nivelul de decibeli a zguduit arena

UPDATE 20.40: Steliștii au fost primiți cu foarte multă ostilitate. Toți cei aflați pe stadion au început să fluiere, să huiduie și să înjure în momentul în care steliștii au ieșit la încălzire. Tătărușanu face mișcări de încălzire chiar în dreptul peluzei de unde anul trecut a fost lovit cu o petardă

UPDATE 20.20 Poliția din Ploiești este în alertă, din cauza încărcăturii partidei. În oraș, echipajele de Poliție pot fi întâlnit din 100 în 100 de metri, pentru a preveni eventualele incidente.

Cu o oră înainte de meci, galeria Stelei, care numără aproximativ 200 de persoane, a fost oprită de Jandarmerie la 20 de kilometri de oraș, ca măsură de siguranță. În schimb, fanii Petrolului s-au grăbit să ajungă la stadion și deja 9.000 de fani au intrat pe stadion.

Conform spuselor lui Vivi Răchtă, galeria Petrolului pregătește o coregrafie specială, 3D, nemaiîntâlnită până acum pe vreun stadion din România: „Eu așa am înțeles de la ei”, a spus Răchită la Sport.ro

UPDATE 19.00: Gigi Becali spune că nu este îngrijorat de atmosfera de pe „Ilie Oană”. Stadionul va fi arhiplin la Petrolul – Steaua, iar ploieștenii anunță o atmsoferă de zile mari, dar șeful Stelei crede că această presiune va cădea pe umerii jucătorilor lui Rednic.

„Atmosfera va fi împotriva lor. Steaua e învațată să joace sub presiune, ei nu. E o problema pentru Tănase, Bourceanu sau Chipciu? Ei au jucat la Stuttgart cu 40.000 de spectatori, nu cu 12.000! Valoric, nu au cum pentru că e vorba de achizitii. Una e când ai jucători de 1.5-2 milioane, alta e când ai jucători de 2-30.000 și aia luați de la Steaua! Nu se poate compara cu noi o echipă care se apără și așteaptă pe contraatac”, a spus azi Gigi Becali.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era avansul pentru casa pe care…
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Ce a putut face miliardarul Ion Ţiriac pentru o vedetă uriaşă a României. Totul a ieşit la iveală abia acum
Ce a putut face miliardarul Ion Ţiriac pentru o vedetă uriaşă a României. Totul a ieşit la iveală abia acum
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
S-a dat lege în România. Închisoare cu executare. Și nu există excepții!
S-a dat lege în România. Închisoare cu executare. Și nu există excepții!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…