Teoria neputinței!** Oțelul – Târgu Mureș 0-0 Adio Europa pentru campioană

Teoria neputinței!** Oțelul - Târgu Mureș 0-0 Adio Europa pentru campioană
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oțelul a încheiat neputincioasă o săptămână foarte agitată. Ieri a fost doar 0-0 cu Târgu Mureș, iar apele nu sunt deloc liniște la Dunăre.

Fără agitația meciurilor tari din campionatul trecut și fără sclipirea pe care ți-o dă, oricât de mic ai fi, Champions League, Galațiul a lăsat din nou praful să se aștearnă pe scaunele din stadion. Fanii sunt aproape doar fizic – Grahovac sau Sălăgeanu ar spune prea aproape – și în peluză se stă picior peste picior. Din reflex, se mai scapă câte-o înjurătură. Lipsește sufletul. Și în tribună, și în teren. Arată asta Antal, care pare să-și fi terminat energia, chiar dacă e abia început de meci, fix înainte de a șuta la poarta lui Albuț de la marginea careului. Șansă mare, mai ales că pasele curg cu greu printr-o apărare de cinci.

Spaima din ultimul minut

Cu Didi mereu cu soareleîn ochi, cu Râpă în contratimp cu orice, dar cu Giurgiu și Buș fâșneți în centru și în stânga, jocul gălățenilor sare de la o stare la alta. Când spre bine, când spre penibil. Exemplu concret: Brăneț boxează un corner al ardelenilor, mingea ajunge în stânga la Buș. Mijlocașul lasă oamenii în albastru mult în urma sa – situație de doi contra doi – pasează la Antal, dar optarul face ce face și îngroapă o nouă șansă de gol. Și încă una după pauză! Asta după ce, la vestiare, toți jucătorii au fost șterși de transpirație. Nu că ar fi alergat prea mult, ci că au curs apele pe ei când Apostu a scăpat, doar el și Costin știu cum, singur cu Brăneț.

Antal, out. Cine mai ratează?

Cu Antal tras pe margine, gălățenii își pierd omul care să rateze ocaziile. Apare salvator Pena, care trimite un cap pe lângă, din plonjon, după o acțiune lucrată bine de Giurgiu și Buș. Ardelenii nu există în afara careului propriu, dar Oțelul nu poate mai mult. „Băi, vă bateți joc de banii mei!”, se țipă din tribună. Spre final, păstrând proporțiile, la Galați a fost un Barcelona – Chelsea, cu Târgu Mureș pe două linii și cu oamenii lui Dorinel pasând în disperare fără să găsească spații. Asta că tot le plac gălățeniilor asocierile cu Liga Campionilor. S-a terminat un 0-0 trist, în urma căruia doar mureșenii puteau să schițeze un zâmbet în colțul gurii.


URMĂ‚REȘTE AICI COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de la Pro TV
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de la Pro TV
Abia dat afară de Chelsea, Mauricio Pochettino și-a ales viitoarea destinație: ”E înnebunit”
Abia dat afară de Chelsea, Mauricio Pochettino și-a ales viitoarea destinație: ”E înnebunit”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Boala RARĂ cu care a fost diagnosticat Cristiano Ronaldo! A fost deja operat pe inimă
Boala RARĂ cu care a fost diagnosticat Cristiano Ronaldo! A fost deja operat pe inimă
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că "i se aruncă chiftele cu…
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Gestul uriaş făcut de Valentina Pelinel! Soţia lui Cristi Borcea nu s-a uitat la bani
Gestul uriaş făcut de Valentina Pelinel! Soţia lui Cristi Borcea nu s-a uitat la bani
Mama Geta nu o suportă pe Daniela Iliescu? De necrezut ce a putut să spună despre nora ei
Mama Geta nu o suportă pe Daniela Iliescu? De necrezut ce a putut să spună despre nora ei
SERVICIU MILITAR în România. Legea se pregătește chiar acum: Nu este o chestiune simplă
SERVICIU MILITAR în România. Legea se pregătește chiar acum: Nu este o chestiune simplă
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat "monstrul marin"
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile sale exclusiviste
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile sale exclusiviste
×