Meci halucinant la Mediaș!** Markovic scos de pe teren plin de sânge: Gaz Metan – Pandurii 3-2! VIDEO REZUMAT al ‘dramei’

Redactor:
Daniel Lup
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mediașul a luat o gură mare de oxigen în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Deși au avut 2-0 după 24 de minute, ardelenii au tremurat serios pentru victorie.

CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT AL MECIULUI

După parcursul de senzație din Europa League, medieșenii nici nu își imaginau că vor avea emoții așa mari pe finalul acestui sezon. Fotbaliștii lui Pustai puteau ajunge pe loc retrogradabil după meciul cu Pandurii. Ardelelii păreau însă că nu vor avea emoții cu Pandurii, mai ales cu aveau 2-0 după numai 24 de minute, după reușitele lui Frăsinescu și Lazăr A urmat însă o întreagă nebunie. Lemnaru a redus din diferență înainte de pauză, iar Ibeh a egalat din penalty în minutul 53!

Gaz, final în 8 jucători

Vărul lui Eric, Vitinho (’67), a dus-o din nou pe Gaz în avantaj, mingea trimisă de el cu capul fiind scoasă din poartă de Rada. Pustai a tremurat serios pe final, după e a rămas cu un om în minus, Frăsinescu fiind eliminat pentru o intrare dură la Ibeh (’77). Chinul a fost cu atât mai mare cu cât Avram și Vitinho au făcut act de prezență în ultimele 5 minute, fiind accidentați. Lemnaru a marcat în prelungiri, dar tușierul Vătăman a anulat corect golul deoarece atacantul era în offside. Medieșeanul Petre a nimerit vinclul în ultimul minut de prelungiri, dar Pustai era deja cu gândul la meciul din etapa viitoare, din Regie, cu Sportul.

Sursa FOTO: Catalin Crăciun

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vine următoarea zi libera legală. Beneficiază de ea și bugetarii, și salariații din domeniul privat

Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului

Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante

Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”

Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele

Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște

BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?

Jumătate de ţară intră sub cod galben de ploi torențiale, grindină și vânt. Zonele vizate

VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare

Cât de frumoasă este sora lui Alexandru Chipciu. Bianca întoarce toate privirile şi are o relaţie strânsă cu fratele ei

A apărut pe un „tanc” în inima Capitalei! Apariție inedită a lui David Popovici

BANII românilor sunt verificați. Statul CONFISCĂ tot. Legea pe care ești obligat să o respecți

Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare

Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024

Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor

Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul

Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?

Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”