Avram, Messi de la Mediaș!** Gaz Metan Mediaș – CS Turnu Severin 2-0!

Avram, Messi de la Mediaș!** Gaz Metan Mediaș - CS Turnu Severin 2-0!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pustai e la a doua victorie în acest campionat, în urma unui meci în care a întâlinit o echipă care nu a cunoscut gustul victoriei în Liga 1.

Gaz Metan Mediaș juca cu nou promovata Severin cu cuțitul la os, după 5 meciuri fără victorie în campionat. Horoba i-a transmis deja lui Pustai că e nemulțumit de debut, după cea mai importantă campanie de transferuri din ultimii ani și matematicianul a trecut la permutări. A apărut Avram din primul minut, iar în atac a surprins cu Astafei, omul obișnuit să joace extremă. Ultimul a avut ocaziile primei părți (1 și 11) în timp ce Avram a marcat un gol desprins parcă de pe „Playstation”, după ce a luat mingea de la centrul terenului, a driblat trei adversari și a marcat cu o un interior șlefuit din reluările cu Messi de la aproximativ 20 de metri chiar în minutul 20 .

A fost golul descătușării pentru echipa care a atacat în permanență până atunci, iar în partea secundă Gazul a avut și noroc, când șutul lui Vancea a trecut la o palmă de poartă. Kosovarul Llullaku, la primul meci în Liga I, a avut o cursă inspirată din cea a lui Avram, însă a căzut secerat în careu, dar Crăciunescu nu a dat nimic. Pe final de meci, Astafei a înscris un gol pentru liniștea lui Pustai.

S-a terminat 2-0 într-un meci în care Avram, un băiat la înălțimea lui Messi, a adus victoria Mediașului.


Echipele de start:

Gaz Metan: Buchta – Zaharia, Frăsinescu, Akaki Khubutia, Ciucă – Fl. Dan. Ciprian Petre, Răzvan Avram, Breeveld – Astafei, Tahar

Rezerve: Pleșca, Vukadinovic, Sergiu Muth, Todea, Buș, Costin Gheorghe, Azdren Llullaku

CS Turnu-Severin: Andrei Marinescu – Mitic, Bălău, Dandea, Alexandru Giurgiu – Zaharia, Pătrașcu, Moutinho, Bălace – Vancea, Golic

Rezerve: Mihai Ștețca, Ologu, Neacșa, Paul Abba, Joel Thomas, Gugu, Bogdan Stoica


CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A PARTIDEI

Valentin Nastaila / Redactor
Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup