Dinamo, caz de targă!** Dinamo – Gloria 1-2

Dinamo, caz de targă!** Dinamo - Gloria 1-2
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa lui Bonetti a avut alte două penalty-uri neacordate: Peteleu a făcut henț în careu și Braganca a faultat în suprafața de pedeapsă

Cu două zile înainte de Dinamo – Bistrița, un partid roșu umplea Național Arena. Pentru băieții în roșu pe care îi conduce Dario Bonetti au venit doar 4.000 de inși. Diferența e că aceștia din urmă au dat bani, ceilalți doar au luat. Și cubul digital e la locul lui, pe post de tabelă, nu de ecran pentru figurile șterse ale lumii politice. Peluza strigă deja cu gândul la meciul de luni, cu Rapid. Dar până atunci mai e Bistrița unui nea. Nea Nae Manea, omul căruia LPF i-a interzis să se mai apropie orice targă timp de două etape, stă în tribună și se uită la ai săi.

Dacă Pufi e gras, Naumovski e slab rău

La Dias Braganca, mai exact. Mijlocașul trece inspirat din stânga în dreapta și, doar el știe cum, scapă în lateral cu Naumovski. Portarul „câinilor” îl blochează și, aparent, aici s-a terminat șansa ardelenilor. Unu, doi…mingea e tot la piciorul portarului. Secundele trec, iar Braganca fură mingea de la împietritul Naumovski și, după ce trece de Luchin, înscrie în poarta goală. Până să fie sabotată de propriul goalkeeper, Dinamo a fost echipa mai bună, mai vie și portarul plecat cu înjurături în urma sa din „Ștefan cel Mare”, Ema Dolha, a avut de lucru. Boubacar, Alexe și Luchin l-au întins serios, dar niciunul nu a putut să-l învingă. Eroul de culoare al Bistriței schimbă iar flancul. Revine în stânga și dă o pasă excelentă pentru Predescu, unul dintre cei patru dinamoviști din lotul lui Manea. Rus e prins inexplicabil de sus, nimeni altcineva nu are reacție și ardelenii dau golul doi. Reușita lui Matei dă speranțe, dar poate că fanii ar fi stat acum mai liniștiți dacă Radu Petrescu ar fi dat măcar un penalty din cele două clare avute de „câini”. Sau poate nu! Arbitrul fluieră la hențul lui Peteleu, Dăciulescu trage și Dolha scoate de lângă bară. Dinamo e în genunchi și rămâne acolo până luni, când vine marea șansă a reabilitării.

Mugurel Buga a fost premiat aseară de conducerea Rapidului cu un tricou personalizat și o plachetă, în semn de recunoștință pentru activitatea sa în Giulești

Ioan Ovidiu Sabău a preferat să înceapă duelul cu FC Brașov cu trei atacanți, în loc de doi cum a obișnuit până acum. Goga, Ilijoski și Ioniță au fost titulari aseară în avanposturi

Crainicul de pe Național Arena a anunțat aseară, la stația de amplificare, împlinirea a 29 de ani de la victoria lui Dinamo, 3-0 cu Hamburg, în Cupa Campionilor Europeni

CIFRELE DERBY-ULUI DINAMO – RAPID

72 de jucători au evoluat de-a lungul timpului pentru ambele echipe, dintre care șase (Andrei, Rednic, Sabău, Lupu, Lobonț și Bolohan) au câștigat titlul cu amândouă

9 antrenori le-au pregătit în istorie atât pe Rapid cât și pe Dinamo, dintre care trei au cucerit titlul în ambele părți: Stănescu, M. Lucescu și Rednic

24 de meciuri este recordul absolut de apariții pentru un jucător în întâlnirile dintre Dinamo și Rapid, deținut de fostul fundaș al giuleștenilor, Ilie Greavu

106 meciuri s-au jucat între Dinamo și Rapid în Liga I, dintre care alb-roșii au câștigat 46, iar giuleștenii 37. Restul meciurilor, 23, s-au terminat egal


CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT AL MECIULUI


Iată echipele de start:

Dinamo (4-3-3): Naumovski – Rus, Luchin, Grigore, Koulibaly – Matei, C. Muntenu, Boubacar – Curtean, Dănciulescu, Alexe

Rezerve: Bălgrădean, An. Cristea, Strătilă, Alvarez, Țucudean, Burnea, Albert

Gloria Bistrița (4-2-3-1): Dolha – Peteleu, V. Năstase, Al. Tudose, Cafasso – Romario, Anton – Fl. Bratu, Zahiri, Predescu – Braganca

Rezerve: Bota, Țârcă, Layo, Feher, Curtuiuș, Reano, Trașcă


Cu toate că LPF anunțase joi că meciul dintre Dinamo și Gloria Bistrița, programat pentru această seară, de la ora 21:30, se va disputa pe arena din Ștefan cel Mare, conducătorii forului care conduce Liga I au schimbat modificarea. Motivul inițial pentru care partida fusese mutată de pe Național Arena era acela că, în urma mitingului politic de miercuri seară, cubul de afișaj fusese coborât și nu a mai putut fi readus la poziția inițială.

Oficialii LPF, în frunte cu președintele Dumitru Dragomir și secretarul general Valentin Alexandru, au mers însă astăzi la Arena Națională și au constatat că jocul dintre Dinamo și Bistrița se poate totuși disputa în condiții optime, deoarece cubul nu periclitează nici jocul, nici vizibilitatea spectatorilor.

Totul va reveni la normal pe cel mai mare stadion al țării în cursul săptămânii viitoare, atunci când sunt așteptați să sosească din Germania specialiștii care au montat sistemul de afișaj al arenei, acesta fiind încă în garanție.
 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Este OBLIGATORIU în România. Sistemul se aplică în toată țara
Este OBLIGATORIU în România. Sistemul se aplică în toată țara
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele