„Câinii” și-au potolit foamea de goluri!** Dinamo – Austria Klagenfurt 6-0, în primul amical al verii

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cunoscut drept un adept al modificărilor, Dario Bonetti a surprins ieri, la Leogang, în primul meci de pregătire al lui Dinamo din noul sezon: 6-0 cu Austria Klagenfurt. Spre deosebire de stagiunea precedentă, când au evoluat în 4-4-2, 4-2-3-1 sau 4-1-4-1, „câinii” au început într-un atipic 4-3-3, cu Matei și Dănciulescu pe post de „aripi”, cei doi fiind chiar oamenii care au construit primul gol al meciului.

De altfel, această poziție mai ofensivă a părut că i se potrivește ca o mănușă lui Matei, care a fost cel mai bun de pe teren până în minutul 64, când a părăsit terenul, după ce a inițiat și acțiunea care a dublat avantajul bucureștenilor. Din meci a lipsit Alexe, dar, cel mai probabil, când va fi apt de joc, acesta va intra în banda stângă, acolo unde ieri a evoluat Dănciulescu. Interesant este că Bonetti nu a schimbat la pauză decât portarul, introducându-l pe Bălgrădean, celelalte modificări efectuându-le în „bloc”, în minutul 64.

Întâmplător sau nu, din acel minut s-a deschis și robinetul de goluri, care a umplut poarta austriecilor din liga a III-a. Încă patru „boabe”, dintre care trei au fost marcate de nou-intrați, printre aceștia aflându-se și Steliano Filip, mijlocaș de doar 18 ani, transferat în această vară de Dinamo de la FC Maramureș.


Min. 90 – Final de meci.

Min. 76 – Strătilă înscrie cu un șut frumos, plasat, la colțul lung, după ce a amețit niște fundași austrieci, în careul lui Klagenfurt.

Min. 71 – Mușat marchează după o pătrundere individuală, în viteză, pe partea stângă.

Min. 68 – Steliano Filip marchează și el, cu un lob de la 14 metri, din pasa lui Cătălin Munteanu.

Min. 66 – Țucudean trage perfect din afara careului și duce scorul la 3-0, la numai câteva minute după ce a intrat pe teren.

Min. 56 – Cosmin Matei stă și la baza celui de-al doilea gol înscris de dinamoviști, după ce portarul a respins centrarea sa de pe stânga, Rus trecându-și și el numele pe lista marcatorilor cu un șut din 4 metri.

Min. 47 – Bălgrădean apără un șut al austriecilor.

Min. 46 – A început a doua repriză. Bălgrădean i-a luat locul lui Naumovski în poarta lui Dinamo.

Min. 45 – S-a terminat prima repriză.

Min. 45 – Dănciulescu deschide scorul după ce pune latul la o minge pasată de Cosmin Matei în fața porții.

Min. 38 – Fundașii dinamoviști resping un șut din afara careului.

Min. 28 – Portarul austriac are încă două intervenții salvatoare, la șuturile lui Niculae și Rus.

Min. 20 -Naumovski scoate în corner un șut bun al unui austriac.

Min. 12 – Rus trece pe lângă deschiderea scorului, după o centrare de pe stânga, dar portarul austriac respinge în corner.

Min. 5 – Cosmin Matei obține un penalty. Niculae execută, dar portarul austriac apără.

Min. 1 – A început partida

DINAMO (4-3-3): Naumovski – Nica, Luchin, Grigore, Pulhac – Rus, Mușat, C. Munteanu – Cosmin Matei , Niculae, Dănciulescu


Dinamo începe azi seria amicalelor din această vară. „Câinii” întâlnesc SK Austria Klagenfurt (Liga a III-a) în prima partidă de pregătire din intersezon

Printre amicalele tari ale alb roșilor se numără Șahtio Donețk (28 iunie), Anorthosis Famagusta (1 iulie) și FC Barcelona (11 august).

LOTUL LUI DINAMO

Portari:
BALGRADEAN Cristian
NAUMOVSKI Kristijan
MANYUR Andrei
DANCIULESCU Robert

Fundasi:
RUS Laurentiu
NICA Constantin
HOMEI Sergiu
LUCHIN Srgian
MOTI Cosmin
GRIGORE Dragos
PULHAC Cristian
MUSAT Nicolae
KOULIBALY Paul

Mijlocasi:
ALEXE Marius
CURTEAN Alexandru
MUNTEANU Catalin
STRATILA Sorin
MATEI Cosmin
STANESCU Raphael
BA Issa
FILIP Steliano
SELAGEA Ciprian
BOUBACAR Mansaly

Atacanti:
NICULAE Marius
DANCIULESCU Ionel
TUCUDEAN George
PLATINI Michel Mesquita
CRISTEA Andrei
AXENTE Mircea
MARKUS Adrian

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani