UMILIȚI!** Craiova-Urziceni 1-4

Redactor:
Adrian Iosub
UMILIȚI!** Craiova-Urziceni 1-4
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă erai suporter al Științei și te uitai pe foaia de joc, te
apuca amețeala. La olteni era în teren și pe bancă „invazie” de
copii, în timp ce oaspeții și-au permis să lase pe bancă oameni
care au marcat în Liga Campionilor.

Singurii care au părut că nu le pasă au fost puștii Craiovei,
care au început jocul cu entuziasm. Nu a durat mult însă, pentru că
la prima fază de poartă, campionii au deschis scorul. Maftei a
centrat, iar Bilașco, singur în careu, a punctat cu capul. Era
minutul 8 și totul părea pierdut pentru olteni. Și totuși, șase
minute mai târziu, Firțulescu a avut în vârful bocancului șansa să
întoarcă jocul. Pițurcă a pătruns excelent și i-a pasat micuțului
mijlocaș, care și-a așezat îndelung mingea la 12 metri, dar a tras
în portar.

Oaspeții au înțeles avertismentul și s-au concentrat mai mult pe
defensivă, închizând în restul reprizei perfect spațiile spre
poarta lui Grigore. După pauză, Wotte a forțat atacul, trimițându-l
în teren pe Mihai Costea în locul lui Paunovic. Mutările decisive
le-a făcut însă Levi, cele trei rezerve ale sale rezolvând meciul.
Rusescu (’71), Pădurețu (’81) și Semedo (88) au stricat sărbătoarea
de la Severin. Oltenii au intercalat și ei un gol între primele
două reușite, însă reușita superbă a lui Gângioveanu (’75), nu a
mai contat decât la impresia artistică.

CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU
MINUT

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit

Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Lovitură devastatoare pentru Simona Halep

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României

RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!

Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România

Anunțul dimineții despre BANII DE PENSIE: Tot timpul se întâmplă problema asta

Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele