Viitorul nu sună bine!** Concordia – Viitorul 1-1

Redactor:
Robert ZANFIR
Viitorul nu sună bine!** Concordia - Viitorul 1-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viitorul Constanța, echipa lui Hagi, și Concordia Chiajna au terminat ieri la egalitate. Ambele echipe rămân fără victorie după două etape în acest sezon

Viitorul Constanța a acumulat două puncte în primele două etape, la fel ca și campioana CFR!

Concordia a pierdut în prima etapă, cu 1-0, în fața Stelei, dar o echipă care cedează la limită pe terenul unei pretendente la cupele europene nu poate să nu aibă prima șansă pe teren propriu, în fața unei contracandidate la retrogradare. Câțiva copii de la peluză, care încă nu și-au scos buletinul, au găsit de cuviință să acompanieze atacurile oaspeților cu trivialități tradiționale stadioanelor din România. Pe bancă, Ilie Stan se agită, strigă și face gesturi largi către fiecare jucător în parte. Degeaba. Puștii lui Hagi nu ies în evidență, dar stau la pândă și, la o nesincronizare a apărării gazdă, Iancu deschide scorul (29).

Apoi, Vâtcă și bara blochează toate atacurile tăioase ale Concordiei. Logic, constănțenii sunt încântați de faptul că ar putea avea patru puncte după primele două etape și construiesc cazemata menită să le apere poarta. Eforturile le sunt însă năruite rapid de sprintul lui Adi Popa, care aruncă o minge prin fața lui Vâtcă, pe care Wellington o împinge în plasă (53). Euforia de moment aduce noi atacuri, dar încercările ilfovenilor se sting asemenea unui ecou. „Beluleee! Trezește-te, băăă!”, a fost un ultim strigăt de luptă al lui Stan, enervat că fundașul său întârzia executarea unui aut.

În acest an ne propunem să ne salvăm de la retrogradare, dar peste două sezoane sper să ne batem cu granzii din Liga I
Ilie Stan, antrenor Chiajna


CONCORDIA: Lepmets – Belu, Ghionea, Belica, Maxim – Ad. Popa, Paraschiv, Purece, R. Rocha – Wellington, Simion

Rezerve: Niță, S. Ilie, Ispir, Leca, Popovici, Serediuc, Stan

VIITORUL: Vâtcă – Larie, Mladen, Bejan, Al. Lazăr – L. Turcu, Benzar, Cârstocea – Cr. Cristea, Chițu, G. Iancu

Rezerve: Buzbuchi, Păcuraru, Cl. Herea, Albu, Onicaș, Toșca, Vl. Rusu

Arbitri: Cr. Balaj, Dr. Iliescu, M. Grigoroiu

CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT AL MECIULUI

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani