Sus, tot mai sus!** Concordia Chiajna – Voința Sibiu 2-0

Sus, tot mai sus!** Concordia Chiajna - Voința Sibiu 2-0
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce a dat de pământ cu mai toți granzii campionatului, Chiajna a câștigat detașat și în fața unei concurente directe din lupta pentru salvare: 2-0 cu Voința Sibiu.

Sibiul a dat de înțeles că jocul este unul cu miză încă din al doilea minut, când Andrei Țânc a încasat primul „galben” al partidei. Numai că același Țânc și-a spus că trebuie să și pună capăt partidei pentru echipa sa, atunci când a încasat și cel de-al doilea avertisment (73) și a provocat penalty-ul ratat inițial de Rocha, dar fructificat totuși pe tabelă de Iordache. Până atunci, posesia timidă a elevilor lui Pelici nu a făcut altceva decât să-i împingă pe Popa și compania din ce în ce mai amenințător către poarta lui Miron. Inevitabilul s-a produs în minutul ”37, când Viorel Dinu a deschis scorul dintr-o fază simplă, după ce Popa l-a servit ca la carte. Repriza a doua a curs oarecum la indigo, cu golul lui Iordache venit la fix pentru un 2-0 final și de ajuns pentru ca Reghecampf să privească de sus adversarele la retrogradare.


Concordia Chiajna (4-4-2): Niță – Krumov, Mamele, D. Bratu, Guilherme – Ad. Popa, L. Filip, R. Iancu, I. Iordache – V. Dinu, Rocha
Antrenor: Laurențiu Reghecampf
Rezerve: Baruch, Ad. Popa II, Silviu Pană, V. Munteanu, V. Iacob, Mihalcea, Paulinho

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei

Voința Sibiu (3-4-3): Miron – Tînc, Cr. Apostol, N. Grigore II – Maghici, Beza, Dîlbea, Postolache – Tătar, Zăgrean, Cigan
Antrenor: Alexandru Pelici
Rezerve: Dănălache, C. Lungu, Antohi, Lukanovici, Bunea, C. Străuț, Neguț


Primul meci al etapei 28 se va disputa la Chiajna, de la ora 18:00, între Concordia și Voința Sibiu.

Gazdele sunt revelația returului, fiind echipa care a reușit să obțină cele mai multe puncte în acest retur.

Cele două echipe sunt despărțite de un singur punct, Concordia fiind pe primul loc care permite rămânerea și în sezonul viitor în Liga I, în timp ce oaspeții sunt pe primul loc retrogradabil.

Punctele puse în joc în această seară sunt vitale pentru fiecare din cele două echipe.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de omor în loc de ucidere din culpă
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de…
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să nu scape”
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să…
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat "monstrul marin"
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
×